Eveniment- lansare de carte si dezbatere

RUG DE IUBIRE PENTRU POETUL ÎNGERILOR

Emotii noi despre o scriere mai veche !

Sabina Măduța, Acatist de Dragoste Eternă, Poetului Îngerilor – Vasile Voiculescu, 

Trebuie să mărturisesc dintru început că această carte subţire de iubire, scrisă de Sabina Măduţa, m-a cucerit definitiv, deşi ştiam câte ceva din viaţa poetului martir Vasile Voiculescu. Dar intensitatea trăirii ei este atât de mare încât atrage un număr mare de doritori să afle cât mai multe. E ca o scânteie care reaprinde Rugul ce a ars de Iubire pentru Dumnezeu şi a fost repede înnăbuşit de teama răspândirii căldurii care se degaja din el. 

A-i închina cuiva o carte este, se ştie, o dovadă a preţuirii şi dragostei pe care cineva o simte pentru acea persoană, indiferent dacă e scriitor, pictor, muzician ş.a. E un gest care onorează, nu numai persoana omagiată, dar şi pe autorul acelei cărţi omagiale. 

Informată şi receptivă la tot ce înseamnă acest spirit înalt care a fost şi a rămas Vasile Voiculescu pentru posteritate, Sabina Măduţa a avut fericita inspiraţie de a-i alcătui – drept omagiu – o carte-acatist cu specificaţia că acest acatist este de Dragoste Eternă.

De obicei, acatistele sunt închinate sfinţilor, oamenilor consacraţi ori persoanelor pe care le impune credinţa şi evlavia populară, mai înainte ca Biserica să se pronunţe în privinţa veridicităţii virtuţilor şi sfinţeniei acestora. În viziunea autoarei şi nu numai, marele poet mistic Vasile Voiculescu, prin mărturia lui, este considerat un creştin care şi-a apărat credinţa până în cele din urmă clipe, cu preţul unor suferinţe de neînchipuit, cauzate de regimul comunist. El şi-a dus crucea până la sfârşit, fără să se lepede de ea, – considerată drept „dulce jug a lui Christos” la care s-a înhămat de bunăvoie, după cuvintele lui Iisus: „Matei 11:29,30 Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învaţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veti găsi odihnă pentru sufletele ...” De asemenea, a te încredinţa lui Dumnezeu cu tot ce eşti, cu tot ce îţi aparţine, este o dovadă de mare încredere şi devotament. De aceea, spune Vasile Voiculescu în poezia “Crucea – Jug” – care deschide volumul Sabinei Măduţa, un fel de motto la această splendidă lucrare devoţională: “Stau să mă mine Domnul unde-o vrea / Cu biciul Său de Duh atât de drag; / Şi nici o muncă nu-mi mai pare grea / Când ştiu că brazda mântuirii trag” (Vasile Voiculescu – Crucea – Jug). Poezia este datată de însuşi autorul ei: “Luni, 27 Septembrie 1954, Bucureşti”.

O lucrare din care se reflectă fidel personalitatea poetului martir pentru credinţa lui, profilul moral şi spiritual al medicului de excepţie Vasile Voiculescu, fixat în conştiinţa urmaşilor ca unul din promotorii de necontestat ai credinţei creştine, învăluit în aura sfinţeniei, aşa cum este perceput de cunoscători, acest “sfânt al poeziei româneşti”.

Şi într-adevăr, care poet şi-a mai dedicat întreaga viaţă mărturisirii credinţei, dând mărturie cu propria viaţă despre Iisus Cristos? Este drept că suferinţa lui din închisoare, l-a întărit în credinţă, devenind o lumină călăuzitoare pentru colegii lui de suferinţă, dar şi pentru lumea de azi care are mai mult decât oricând nevoie de exemple, de modele morale, în confuzia în care a ajuns să trăiască, fără valori morale şi spirituale, ori cu valorile răsturnate şi schimonosite în fel şi chip.

Nu e de mirare că în vremuri de prigoană şi haos, înfloresc vocaţiile, tocmai pentru a veni în ajutor omenirii derutate.

Vasile Voiculescu a ajuns de câteva zeci de ani, un reper fundamental la care se raportează cei care vor să cerceteze, să exploreze tărâmul atât de fascinant al credinţei creştine, să se adâncească în devotamentul şi evlavia către sfinţi, în adoraţia faţă de Mântuitorul lumii şi faţă de Măicuţa Lui Preacurată.

Însă, toate aceste binecuvântări spirituale, sub chip de poezie, fie de acatist, fie de poezie mistică, trebuie primite cu inima deschisă şi fără rezerve, aşa cum autoarea de faţă a făcut, rezultatul fiind această splendidă mărturie de iubire eternă, scrisă într-un limbaj accesibil, deşi e vorba de limbajul liturgic ortodox, cu termeni teologici şi mistici.

O persoană sfântă, se spune că sfinţeşte şi locul şi lucrurile cu care intră în contact. Nu degeaba Sabina Măduţa spune despre Vasile Voiculescu în acest Acatist, că este “sfinţitorul gratiilor celulare”.

Ca o recomandare din partea unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române şi un îndemn la lectura aceasta de suflet, Preot Dr. Theodor Damian de la Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă din New York, îi scrie Sabinei Măduţa o prefaţă pertinentă, intitulată “Visuri care dor”, cuvinte binecuvântate, sintetizând actul generos al autoarei pentru poetul-martir.

Autoarea a socotit necesar să insereze, la începutul acestei lucrări, vorbele lui Arşavir Acterian şi ale părintelui prof. Dumitru Stăniloaie. „Socotesc că – scria distinsul părinte profesor – poezia lui V. Voiculescu este cea mai substanţială şi cea mai originală poezie românească după cea a lui Eminescu, deoarece exprimă, în comparație cu orice altă poezie românească, un sentiment de taină a realității, propriu poporului român, precum proza lui desfășoară mai pe larg acest sentiment. Avem în această operă o marcă românească de mare autenticitate, fără să fie o declamație naționalistă superficială”.

Făcând adeseori referire la versurile voiculesciene, autoarea nu neglijează nici omul Vasile Voiculescu, profilul lui spiritual care constituie şi idealul moral tradiţional, aşa cum afirmă părintele profesor doctor Theodor Damian în prefaţă. O biografie succintă, intitulată poetic “Un tainic strop de Dumnezeu”, va arunca o lumină serafică asupra poetului martir, cu precădere asupra operei sale lirice şi epice, ca şi asupra detenţiei la care a fost supus vreme de patru ani, în condiţii îngrozitoare, la închisorile Jilava şi Aiud, unde s-a şi îmbolnăvit de plămâni, boală care i-a cauzat şi moartea. Avea aproape 80 de ani. Faptul că la 74 de ani este arestat, supus unui regim sever de anchetă, fără asistenţă medicală şi persecutat în fel şi chip, constituie unul din miile de abuzuri ale regimului comunist asupra elitei intelectualităţii române, mai corect spus, una din crimele odioase la care au recurs cei care se temeau de minţile cele mai strălucite ale ţării şi ale lumii.

Poeta îi aduce în primul rând o “Închinare” poetului iubit, în care-şi expune motivaţia scrierii Acatistului de Dragoste eternă, cu alte cuvinte, ce înseamnă pentru ea personalitatea acestui poet: “Biserică îmi eşti, / Icoană, / Legendă deodată şi mit; / De când slova ta / Mi-este hrană, / Sunt cer, / Sunt pământ regăsit. / Chipul tău / Mă veghează dfin rană / Nu se mai poate greşi / Scrisă e viaţa / Şi mană, / Nu se mai poate muri!” 

După modelul acestor cântări religioase numite Acatiste, care sunt alcătuite dintr-o succesiune de condace şi icoase, acestea din urmă fiind repetitive şi includ în ele îndemnul: “Bucură-te” sau “Bucuraţi-vă”, Sabina Măduţa a alcătuit acest Acatist de Dragoste eternă, compus din 7 condace şi tot atâtea icoase, în care autoarea expune principalele domenii de afirmare ale poetului, urmate de refrenele care încep cu “Bucură-te”. 

De remarcat că aceste Condace au câte 8 versuri, dispuse în patru distihuri, iar icoasele conţin 12 versuri, a câte 12 silabe (exceptând repetiţia Bucură-te), aceste versuri având rimă împerecheată. O structură oarecum clasică, folosită în liturghia orientală.

De menţionat că aceste frumoase versuri religioase sunt compuse în Timpul Pascal, din Vinerea Patimilor, 1966, până A doua zi de Paşti, ele reflectând patima poetului Vasile Voiculescu întemniţat şi bolnav, dar şi elemente din opera poetului, prozatorului, dramaturgului Vasile Voiculescu, transfigurate liric după canoanele liturghiei ortodoxe.

Există în literatura religioasă un “Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”, altul este “Acatistul de mulţumire Slavă lui Dumnezeu pentru toate” şi în genere, toţi sfinţii au câte un acatist, care se citeşte în sărbătoarea prăznuirii lor, dar şi la mari primejdii, pentru înlăturarea răului, pentru întoarcerea păcătoşilor şi a necredincioşilor, pentru călătorii, pentru vindecarea de boli. Cele mai frecvente sunt acatistele închinate Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu. Credincioşii apelează la aceste frumoase poezii dedicate sfinţilor sau lui Iisus Cristos, de câte ori simt că au nevoie de o întărire sufletească, pentru uşurarea sufletului şi nu o dată, după citirea cu evlavie a acestora, credincioşii îşi limpezesc mintea şi inima şi ştiu mai bine ce au de făcut. E adevărat că unii credincioşi se roagă unui sfânt, prin intermediul Acatistului acestuia, pentru un membru al familiei, de obicei pentru copii.

Poeta stăpâneşte foarte bine limbajul liturgic şi foloseşte termeni adecvaţi, cum ar fi: neistovită râvnă, purcezi, sălaş de rugăciune, negrăită taină, plecăciune, prinosul ş.a. Poetul martir purta toiagul Cuvântului “întocmai ca Moisi, / Contemporan statornic cu veşnicul “a fi”, / Miresei Crucea cruntă şi Mirelui Iisus / Le-nchini în vers prinosul de toate mai presus” (I).

Cât priveşte icoasele, aici poeta foloseşte multe metafore şi comparaţii prin care scoate în evidenţă calităţile medicului, principala trăsătură de caracter a acestuia fiind caritatea creştină: el este: alinător de dureri, ocrotitorul orfanilor şi săracilor, răbdătorul de păgâni prigonitori, purtător al unor veşminte modeste. De asemenea, poetul este numit: “Vas albastru de lumină şi de har, / Floare albă pe al apelor altar”, prin care se propagă “Poezia slăvilor nemărginite, / Rugăciunea inimii neprihănite!” (1).

Începând cu Condacul II este evocată pătimirea poetului, pe umerii căruia atârnă “poveri peste măsură” şi mai ales, felul cum le-a purtat martirul: “Le-ai dus cu resemnare, nici clipei nu te-ai plâns, // Gândind mereu la Domnul în nobilul Urcuş, / Din inimă făcându-ţi îndestulat căuş”. La Glasul din cer, încă îl îndeamnă să reziste cât mai mult şi atunci: “Poverile de-o viaţă se fac uşoare, fulg, / Lumeştile zavistii cu ura nu te-ajung”(II).

În al doilea Icos, autoarea încearcă un portret fizic dar şi unul spiritual. El este: “Chip ascetic ca o pajişte firavă” dar şi “Leac de suflet pentru inima bolnavă, / Bunătate, soare-n ochii îngereşti, / Alăturare lângă oştile cereşti.”

Chipul blând al poetului cu pleată albă “ca şi faldul unui steag” este pentru autoarea Acatistului: “Soare tânăr după care mă rotesc”.

În Condacul III, autoarea preamăreşte din nou virtuţile caritative ale medicului Vasile Voiculescu, cel care a urmat exemplul sfinţilor Cozma şi Damian, cunoscuţi îndeobşte ca “doctorii fără de arginţi”. Toate acestea urmându-le doar pentru ca: “Gândind mereu la alţii cu daruri din prinos, / Ai vrut să fii pe placul Preabunului Cristos” (III).

Se spune, de obicei că “omul sfinţeşte locul”. Dar cine poate sfinţi, celula unei închisori sordide, cu nişte condiţii de viaţă precare, în care deţinutul e insultat, anchetat, bătut, torturat, ca să spună ceea ce vor anchetatorii? Doar un sfânt ar putea trece peste mizeriile din închisoare şi să rămână fidel în credinţă. Despre Vasile Voiculescu, autoarea spune că a fost: “Sfinţitorul gratiilor celulare”, că a făcut lumină acolo unde a stat închis, în întunericul beciului umed, a devenit în felul acesta “Lumânare care arde zi şi noapte”, şi că rugându-se lui Dumnezeu, nu mai simţea nici foamea, nici frigul, nici durerile fizice provocate de tortura anchetatorilor. Dar, mai presus de toate, poetul devenise “Rugăciunea inimii neprihănite”, adică se făcuse una cu rugăciunea, una cu Iisus suferitor şi închis în Pretoriu. Şi mai spune autoarea că el era “Heruvimul, priveghind cu ochii treji / Bucură-te, Bucurie, horă-a ţării re-ntregite,/ Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite” (IV).

De observat că toate icoasele se termină cu versul 12, acelaşi: “Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite!”

Poetul e vizitat de îngeri în celulă, aşa cum, pe un alt mare suferitor, Radu Gyr, l-a vizitat chiar Iisus, în poezia “Iisus în celulă”.

În Condacele V şi VI autoarea vorbeşte despre opera lirică a lui Vasile Voiculescu: “Migală fără seamăn – şi versul, pe încetul, / Te-a- nscăunat în carte: Măria Sa Sonetul!”(VI).

Dar mai bine reiese acest har al său în Icosul VI: “Bucură-te, Pisc credinţei, ne-nţeles de pământeni, 

Bucură-te, Făurarul de Sonete peste vremi, 

Bucură-te, Aducătorul de esenţe şi de mir, 

Bucură-te – Îngemănare cu poemele – Shakespeare, 

Bucură-te, A fi deasupra strâmtului vârtej lumesc 

Bucură-te, A fi scânteie din slăvitul foc ceresc. 

Bucură-te, A fi comoara regăsită şi pierdută, 

Bucură-te, Zestre multă ce nu poate fi vândută, 

Bucură-te, Psalm de taină, încrustat în rugăciune, 

Bucură-te, Gând cucernic, a lui Dumnezeu minune, 

Bucură-te, Luptă mare cu stihiile-nvrăjbite, 

Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite”. Acesta este scris A doua zi de Paşti – 1966, orele 14.

Finalul nu putea fi altul decât supliciul arestării, al încarcerării la o vârstă foarte înaintată: “Pe porţile-nchisorii intrai la senectute / Făcându-ţi Semnul Crucii spre zidurile crunte / Şi te-ai retras antimic tăcut în rugăciune, / În vreme ce tot trupul ţi-ardea ca un tăciune, / Bolnav, văzându-ţi drumul o Golgotă-n apus,/ Catapeteasmă ruptă la moartea lui Iisus… /O, ce Auroră-ţi puse pe creştet suferinţa / Şi ce văpaie sacră în inimă credinţa!” (VII).

Şi în Icosul care urmează, poetul, căruia i se recunoaşte maritiriul, este comparat cu “Mieluşelul sângerând pe sfânt chilim, /Bucură-te-Închinătorul vechii Mănăstiri Antim, / Bucură-te, A fi martirul gloriei cărturăreşti, / Bucură-te, Lepădare de păcatele lumeşti, / Bucură-te, Răbdătorul chinurilor peste fire / Bucură-te, Loc de strană hărăzit cu nemurire / Bucură-te, Adevărul ce nicicând n-a fost ucis, / Bucură-te, Iertătorul celor care te-au proscris, / Bucură-te, Și din Ceruri priveghează-ţi Neamul drag, / Bucură-te, Vieţii noaste binecuvântatul Mag, / Bucură-te, Săditorul de speranţe împlinite / Bucură-te, Rugăciunea inimii neprihănite”(VII).

Versurile sunt lungi, orchestrate amplu, cu o bogăţie de imagini care alcătuiesc tabloul suferinţei unui om persecutat pentru convingerile sale.

În Sonetul de la final, Sabina Măduţa mărturiseşte că ar vrea să participle cu toată fiinmţa ei la nobilul chin al Poetului Îngerilor: “Ca Solveig, dăruită cu credinţă / Pe puntea aruncată de destin, / Renasc din coasta ta ca o fiinţă /De-aceleaşi întrebări să suferim”(Sonet).

În februarie 1996, Sabina Măduţa aduce o completare importantă, printr-o mărturisire intitulată “Religia iubirii” în care îşi motivează demersul liric sub această formă rară de poezie închiantă unei personalităţi care nu este declarat sfânt. Ea mărturiseşte cum a luat cunoştinţă cu poezia acestui mare om şi cum s-a legat sufleteşte de el. Autoarea îi invită pe oameni să pună accent pe “regatele spiritului: Eminescu şi Blaga, Bacovia şi Arghezi!” Ea ni-l recomandă şi ne familiarizează cu acest mare scriitor, poet şi dramaturg. O face cu toată căldura sufletească şi cu toată admiraţia faţă de un maestru, citându-i fragmente de sonete: “Imi scânteiază-n mână azi iarăşi stinsa pană / Şi-mi bate-n ea tot gândul asemeni unui puls; / În inimă de-a dreptul o-nmoi, păstrez o rană / Din care nici o forţă săgeata nu mi-a smuls” (Sonetul 89). Ne invită în Regatul Voiculescu acum, când intrarea este fără nici un fel de interdicţii. Cu mare respect şi admiraţie pentru conştiinţa lui de la care nu s-a abătut nici o clipă, dar şi pentru opera lui, autoarea îl prezintă astfel: “Vasile Voiculescu este unul din rarii scriitori a cărui permanentă grijă a fost aceea de a se pune tot timpul de acord cu propria sa conştiinţă. Misionarismul în care s-a implicat încă de la începutul practicii medicale i-a făcut pe contemporani să-l numească “doctorul fără de arginţi”. Scrisul său este pentru cine îl aprofundează o continuă comunicare cu divinitatea. Asceza din anii prigoanei comuniste, puterea de-a refuza colaborarea, l-au ridicat pe înălţimi numai de el cunoscute, în aerul pur şi tare al celor capabili de jertfire. Cred că Voiculescu şi-a răbdat martiriul conştient că într-un fel şi l-a asumat. Cum altfel se explică faptul că vreme de 10 ani îşi scrie capodoperele fără să publice un rând. Ultimele sonete, Nuvelele fantastice, romanul Zahei orbul şi Poezia religioasă, vor vedea lumina tiparului numai după moartea sa? Vasile Voiculescu a reprezentat în acei ani adevărata rezistenţă scriitoricească”.

Este o schiţă de portret admirabilă, demnă de o iubitoare de adevăr şi frumos: “Cel mai paşnic, cel mai blând, cel mai iubitor de Neam şi Ţară dintre fiii acestui popor a fost etichetat “duşman al poporului”, arestat şi condamnat la ani de grea detenţie, ispăşiţi în închisorile Aiudului şi Jilavei, întrerupându-se brutal şi pentru totdeauna fluxul genialelor creaţii voiculesciene. Cu sănătatea iremediabil distrusă, va fi eliberat pe 2 mai 1962. Un an mai târziu (26 aprilie 1963) se stinge din viaţă la Bucureşti în casa sa din str. Dr. Staicovici, trecând în Duhul eternităţii”.

Duh care îi inspiră şi pe scriitorii discipoli care l-au cunoscut sau numai l-au citit, să-l cinstească şi să-l respecte ca pe un vrednic mărturisitor al credinţei şi mare iubitor de oameni. Faptul că manuscrisele lui au văzut lumina tiparului în postumitate se datorează fiului acestuia, Ionică Voiculescu, cel care le-a smuls din “ghearele” securităţii şi le-a publicat. O seamă de scriitori, istorici şi critici literari s-au pronunţat despre opera lui Vasile Voiculescu, găsind în ea filonul divin care l-a inspirat. Şi în acest sens, demersul autoarei este cu atât mai justificat. Dar gestul său mărinimos de a-l repune în drepturi pe marele autor este şi un semnal, o restituire, dar mai ales, un act de iubire sublimă, gratuită, onorantă şi binefăcătoare pentru suflet.

CEZARINA ADAMESCU
25 Septembrie 2016

Cugetare - 1 octombrie

           Sunetul glăsuitor al clopotului, pentru timpul închinării , se aude şi pătrinde ]n sufletele noastre ,ale credincioşilor spre a fi chemaţi la rugăciune.

“Când clopotele încep să sune

 În zori, cu glasul lor duios,

Răsună-n undele lor tainic,

Chemarea lui Christos”

          Şi azi şi mereu venind, la Biserică simţim dorinţa de a ne destăinui, de a cere iertare şi prin strofele rugăciunilor să mulţumim pentru că suntem, că suntem sănătoşi , că Bunul Dumnezeu este mereu , în orice loc, în orice situaţie , EL, este cu noi  şi lângă noi

 Chiar dacă avem doar :

“Un scurt răgaz pe această planeta

În zborul nostru înspre stele”

          Cuvintele mele sunt dedicate ,azi,  în special persoanelor vârstnice, deoarece în fiecare an în data de 1 OCTOMBRIE se sărbătoreşte, conform Rezoluţiei O.N.U. ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE

          Această zi este dedicată nouă pentru a scoate în evidenţă tenacitatea persoanelor vârstnice de a fi utili, de a fi darnici, folositori în comunităţile în care trăiesc.

          Uneori suntem admiraţi pentru vioiciunea şi neastâmpărul nostru,alteori suntem criticaţi că ştim prea multe şi ne amestecăm în treburile importante ale tinerilor şi adulţilor

          Alteori suntem consideraţi “de moda veche”care nu înţelegem frământările generaţiilor tinere. Este cunoscut conflictul dintre generaţii , aproape în fiecare familie sau în fiecare comunitate

         Dar totdeauna vom fi invidiaţi pentru cea ce am făcut şi încă ne straduim să facem şi mai ulte , în viaţa care ne este încă rezervată spre a admira lumea în care trăim

          Chiar dacă amprenta vârstei si-a spus cuvantul, si aspectul fizic este modificat si purtăm pe cap coroana alba a părului care impune respectul vârstei., sau poate suntem gârboviţi, mersul nostru si-a schimbat ritmul, mergem incet cu pasul apăsat, ducem cu MANDRIE POVARA ANILOR pe care i-am adunat

          Timpul este focul in care ardem, este singurul drum, cu un singur sens, care ne indică să mergem tot înainte, tot înainte spre noi meleaguri, să trăim şi să ne implicăm in noi evenimnte, să ne încărcăm cu noi bucurii si astfel focul timpului să erupa din noi, să arunce, dorinţa de a lasă, o urma a existenţei şi a trecerii noastre prin această viaţă

           Se ştie că ciclul generaţiilor este în permanent mişcare, modificare, schimbare.

           Uni intră în scena vieţii, alţii se străduiesc să o parcurgă onorabil, alţii o părăsesc mai devreme sau la adânci bătrâneţe

           Toţi suntem înscrişi într-unul din acest ciclu al vieţii… şi toţi sperăm să o mai parcurgem ….. până la vârste înaintate … matusalemice

          Scurgerea timpului, de la naştere spre maturizare si îmbătrănire este starea normal a parcursului unei vieţi

          Aşa cum anotimpurile se succed, natura renaşte primăvara, apoi se materizează până la toamnă, ca să îmbătrânească si uneori să dispară sub vălul alb al iernii, insemnând sfârşitul – inceputului, tot aşa este marcat si  parcursul vieţii noastre, spre vârsta 3, a 4 eventual, spre adânci bătrâneţi, cu tendinţa de a urca, pas cu pas  pe scara vieţii pentru a atinge Cerurile înalte.

         Peretuarea anotimputilor este asemenea unui ceas a căror arătătoare indică inceptul zilei si sfârşitul zilei si inceptul unei alte zile .Tot aşa si  sosirea iernii înseamnă că se apropie sfârşitul unui an si începutul unui nou an.

         Si uite aşa, fiecare sfârşit de an calendaristic a adăugat câte un an in plus întâi copilăriei noastre, apoi adolescenţei noastre,  tinereţii noastre si intregei noastre vieţi.

         Sunt secrete în viaţa fiecărei persoane care a ajuns la vârsta senectuţii, acestea pot fi desecretizate cu uşurinţă studiind comportamentul bătrânilor, conversând cu ei şi asultându-le poveştile . poveşti care sunt adevărate comori de înţelepciune.

         Şirul mai lung sau mai scurt de ani care s-au adăugat mereu si mereu au determinat vârsta noastră , iar “anii tineretii noastre” au fost perfect incluşi in acest lanţ, in permanentă creştere.

         Toţi anii câştigaţi sunt  cu noi.

Pentru că prin adăugarea anilor am devenit mai mari, mai puternici, mai maturi, am câştigat exeprienţă, am devenit mai înţelepţi, mai  cumpătaţi, mai diplomaţi si mai înţelegători. Sămânţa  dreptătii provenită de la cele mai duiose flori, a incolţit si a înflorit în noi, ca un buchet, pe care noi îl oferim, cu drag si bunătate celor din preajma noastră, in special copiilor si nepoţilor noştrii pentru a-i ocroti, apăra şi pentru a indruma si urmări paşii lor spre împlinirea si realizarea unei vieţii frumoase

          Toţi anii sunt cu noi pentru că despre aceşti ani povestim, povesti adevarate, prin care spunem  lucruri frumoase , poate hazlii, dar întotdeauna conţin adevăruri, sfaturi şi învăţăminte demne de luat aminte.

          Toate aceastea şi încă multe altele ne-au susţinut  viaţa, au dat un sens precis vieţii noastre, au conturat datoriile şi obligaţiile pe care trebuia să le indeplinim şi mai ales să nu ne lăsăm doborâţi de vicisitudinile care   la tot pasul ne încercau puterile, conştiinţa si sufletul

Pentru acesta :

 Fericirea să ne cuprindă sufletele,

Optimismul să ne întreţină sănătatea,

Realizările şi succesele copiilor şi nepoţilor noştri să ne umple inima de bucurie

         Tot ce ne înconjoară să ne ofere amabilitate, respect, bunătate si mulţumire pentru vârsta la care am ajuns, pentru dăruirea de care am dat dovadă in rezolvarea problemelor familiei, pentru munca profesională pe care am prestat-o, in diferite domenii, devenind astfel pensionari , persoane vârstnice

          Noi persoanele vârstnice, pensionarii , nu avem pretenţii prea mari,…….. cea ce vrem este: un strop de recunoştinţă, un vulcan de dragoste si preţuire, o paletă de culori de zâmbete din curcubeu , o mângâiere duioasa ca trecerea si adierea unui zefir si un braţ puternic care să ne susţină la nevoie, respectiv şi un cadru legislativ care să apere demnitatea si viata noastră de persoane vârstnice, de  pensionarii

          Dorim multă sănătate, fericire, bucurii şi LA MULŢI ANI  tuturor persoanelor, indeiferent de vârsta pe care o au.

Intocmit

Ing. Miorita Sateanu

Preşedinte onorific -Uniunea Femeilor Bihor Oradea

Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea

Aniversare - 90 de ani - educaţie, cultura, pasiune şi dăruire

Trecerea timpului marcheaza cu fidelitate şi exactiate scurgerarea anilor, nisipul clepsidrei măsoara secundele, zile , lunile şi anii pentru a ne demonstra că se adauga mereu câte un an la şirul care determină vârsta, în permanentă creştere, astfel că doamei profesoare BELICCIU HORTENZIA îi urăm LA MULŢI ANI cu ocazia implinirii vărstei de 90 ani

În ultima parte acelei mai frumoase luni de primăvară, când întraga natură

s-a trezit şi a creat şi a infrumuseţat tot ceace ne inconjoara, in leagănul familiei, in comuna Cărpinet, a venit pe lume Hortenzia pentru a aduce o rază de bucurie părinţilor, ca simbolului al iubirii, al tradiţiei, de a avea urmaşi si de a avea şi un stâlp la bătrâneţe.

In anii copilăriei, doamna proferoară Hortensia , s-a imbogăţit prin educatia pe care am primita-o de la parinti, prin cei 7 ani de acasa, prin educaţia creştină cuprinsă în Cuvîntul Domnului, prin educatia scolara câştigată prin terminarea Liceului de Fete de la Beiuş

Anii tinereţii au contribuit la modelarea sufletului, la maturizare prin înţelepciunea obţinută odată cu absolvirea, in anul 1952, a Facultătii de Litere a Universitaţii Babeş -Bolyai din Cluj Napoca , dobândind pregătirea pentru profesia de dascăl – profesor de Limba si literature Român şi Universală

in anul 1959 , îşi găseşte sufeltul pereche şi se căsătoreşte cu profesorul de matematică BORIS BELICCIU şi impreună încununează o viaţă familială cu strălucire de diamant.

Cunostinţele accumulate au constituit baza implicării cu dăruire şi putere de muncă in domeniul profestional pentru a cultiva şi a sădi in sufetele generaţiilor de elevii, dragostea faţă de cultura si literatură limbii române

Lecţiile predate la diferite unitati de învăţământ sunt fascinaţia capacităţii intelectuale care demonstrează nivelul inalt de professionalism motiv pentru care este numit inspector scolar de specialitate din anul 1961pana in anul 1969

Revine la catedră la Liceul de Costrucţii “Constantin Brâncuşi” apoi înainte de pensionare predă la Liceul C.F.R

Chiar dacă amprenta varstei este vizibilă, coroana alba a părului impune respectul anilor , sufletul este dispus să se implice in diferite activităţi de voluntariat în domeniul educaţiei şi al culturii in unitaţi de invaţămînt şi in Penitenciarul Oradea..

Realizarile, bucuriile sunt cele care le-a cultivat si a intretinut optimismul, spreanta si corectitudinea doamnei prof. Hortensia Belicciu

Acestea sunt exprimate si prin găndurile membrilor familiei, al colegilor si al colaboratorilor –

Ø prof ANCA MARINCEAN si TUDOR BELICCIU- “Mami şi Tati , după părerea

noastră, sunt un trup şi un suflet. Fiecare din ei a reuşit să rămână EA / EL însuşi pentru că niciunul nu a încercat să-l invadeze pe celălalt cu personalitatea lui

Pentru noi, Mami am fost trupul, cea care a primit toate loviturile şi care a ştiut să ne fereasca şi pe noi copii şi pe Tati de toate relele sau urmările acestor lovituri.

Consideram că un om este împlinit atunci când are urmasi , iar Mami se bucură din plin de 2 copii relizaţi şi 4 nepoţi

Ø dr. FULGA BOLOVAN –nepoata din Stei “Te văd cu ochii copilului fericit

că vine Tuşa …. Aşa îşi incepe un din scrisori , nepoata ei iubită, Fulga. I-am simţit mereu privirea ageră aţintită asupra mea, a felului în care cresc şi mă dezvolt ca om . Si ştiu că una din împlinirile ei a fost când m-a văzut că m-am realizat în profesia mea de medic. Pentru mine a fost şi rămâne un exemplu de urmat şi-ii doresc multă sănătate alături de cei dragi, atât din partea mea cât şi a familiei mele.

Ø prof. VOICHIŢA RAŢ ” Super model “ de dăruire familială profesională si

civică, exemplu viu şi demn pentru tinerele colaboratoare ale domniei sale.

Ø Prof .ing. CONSTANTIN BUTIŞCĂ

A fost cândva, demult, demult un oraș nou cu numele de Petru Groza...

Și avea o Școală Medie Mixtă renumită...

Și această Școală avea profesori deosebiți, deși erau aproape de vârsta elevilor...

Printre acei profesori era una mândră-n toate cele...

Se numea Stan, acum poartă strălucirea numelui Belicciu...

Bineînțeles, pe lângă numele unei flori gingașe, Hortenzia...

Preda limba română și ne-a învățat să-l iubim pe Eminescu și pe ceilați...

Peste ani și ani elevul domniei sale i-a devenit coleg la Liceul CFR...

Și aici domnia sa era la fel de pasionată și de tânără ca la Petru Groza...

Din pasiunea domniei sale și din pasiunea noastră s-a născut o carte de amintiri...

Amintiri din Liceul CFR...

Acum, ca și atunci, foștii elevi și foștii colegi, o îmbrățișăm cu dragoste...



Dorim doamnei profesoare BELICCIU HORTENSIA urari dăruite din inimă, gânduri bune, curate si cu recunoştinţă , astfel ca toate acestea să fie cuprinse in urarea tradiţională:

“ LA MULTI ANI “

Martie- Femeia

Femeia - Grigore Vieru

Femeia
pasăre trebuia să fie,                    

să zboare
în preajma lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu
aripi nu-i dete.
Atunci bărbatul veni.
O sărutase mult,
mângâind-o pe umeri
unde trebuia să răsară
cele două aripi,
astfel, prefăcând el singur femeia
în pasăre.
Femeia
putea să zboare acum.
Zburase mai sus chiar
de aburii trupului ei
fierbinte.
Dar coborâse repede
pe umărul bărbatului,
o trăgeau la pământ
sărutările
rămase pe umeri,
petele pământii de pe față
și pântecul ei
crescând auriu și rotund
ca pita.
Și ea
nu se mai dezlipi
de umerii lui.
Și-atunci bărbatul
ceruse să zboare-mpreună
cu aripile ei.

 Femeia este iubita asa cum este iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand  nu intereseaza pe nimeni. Duiosia pentru copilul ei, grijile cele mai firesti , toata aceasta parte adumbrita este neglijata [..] Dar femeia nu se gandeste mereu la dragoste : nu are timp !

Curier Sud - Antoine de Saint-Exupery

Cursuri

Cu Ioana Orbulov, Florin-Alin Oros, Florina Toader,Daniela Holzheimer, Bianca Puscas, Claudia Rosin,Adrian Mohut, Ligia Valentina Mirişan şi Faur Florina  Ramona Durdeu, Aristan Marillena, la  Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Bihor.

“Ziua mamei” la Centrul de Ingrijire de Zi Oradea

In data de 8 martie la Centrul de Îngrijire de Zi Oradea a avut loc o acţiune dedicata   mamei, cea mai deosebita, gingasa si iubita fiinta din lume.

Cu prilejul acestei minunate zile, Centrul de Ingrijire de Zi in colaborare cu  d-na Miorita Sateanu, cetatean de onoare  a Municipiului Oradea, a organizat o intalnire cu mamele copiilor care frecventeaza centrul, tema intalnirii fiind ,, O mama e acea persoana care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuita de nimeni !,,.

Scopul acestei intalniri vizeaza rolul si importanta mamei in viata copilului si a familiei, ca celula de baza a unei societati sanatoase.

Copiii din cadrul centrului au pregatit un program artistic dedicat mamelor, prin care le-au transmis acestora ca pentru ei, mama este cea mai importanta si draga fiinta de pe pamant.

Mamele au fost rasplatite din partea copiilor cu inimioare personalizate si cosulete cu flori confectionate de catre copii sub indrumarea educatorilor, aceasta surpriza pregatita mamelor, a facut ca aceasta zi sa fie una speciala, incarcata cu emotii si bucurii.

La finalul programului copiii au sevit dulciuri alaturi de mame si au primit pachete cadou.

Serviciile oferite de Centrul de Ingrijire de Zi sunt complementare demersurilor si eforturilor propriei familii, asa cum decurg din obligatiile si responsabilitatile parintesti, corespunzator nevoilor individuale ale copilului in contextual sau socio-familial.

Centrul de Îngrijire de Zi Oradea este un serviciu social de zi aflat în subordinea Consiliului Local Oradea, care vine în sprijinul familiilor aflate în dificultate din Oradea prin supravegherea copilului pe timpul zilei, suport educaţional, hrană şi consiliere psihologică pentru copil şi familie. Centrul de Zi colaborează cu actori cheie în domeniul social din Oradea, împreună cu care desfăşoară acţiuni de sensibilizare şi prevenire a separării copilului de familie.

LANSARE DE CARTE “RONDELURILE CLIPEI “

IN 8 Martie s-au lansat 2 volume de poezii ale autoarei Mihaela Dindelegan

Şi-a deschis fereastra inimii spre cer pentru ca autoarea să primească şi să adăpostească sborul amăgitor al unei muze care generează sentimente profunde ale eului liric

Aripile puternice poartă şi înalţă alaiul muzei spre zările pline de farmec ale viselor , danseză in flacările plăcerii si călătoreşte spre farmecul dulce a iubirii celor mai minunate frumuseti ale naturii

Aceasta pentru că volumul de versuri ale autoarei Mihaela Maria Dindelegan este încărcat , este plin de poezii care sunt dedicate din suflet , sunt create cu măiestrie pentru a demonstra si a sublinia măreţia a tot ce Bunul Dumneazeu a făcut pentru ca omul să trăiască in paradisul pămăntean

RONDELURILE CLIPEI iţi supun imaginaţia, la fascinaţia prin care an de an, chiar de milione de ani, la date sensibil asemănătoare se instalează ciclul permanent al anotimpurilor. Cele 4 anotimpuri se refera la schimbările anuale ale climei, care sunt determinate de înclinarea axei Pământului combinată cu rotația lui pe orbită în jurul Soarelui

Poezia care a inspirit titlul volumului care se lansează, poarta acelaşi nume RONDELURILE CLIPEI pentru că spune autoarea :

“E un anotimp analizat

Şi-apoi un altul neoprit

Păn, ce se-arată concentrat

Ce timp e-n-lume mai slăvit”

“Trecănd prin tot ce-i demonstrat

În vremea anului trăit

Rondelul iată,- am exprimat

Cănd la rondel, eu, m-am oprit”

Un exemplu elocvent care demonstrază şi subliniază dominaţia intreaga a volumului este poezia:

ROATA TIMPULUI

“Se-nvărte roata timpului

Cu aceleaşi spiţe prinse-n ea

Şi-n mersul anotimpului

Distincţia o poţi vedea”

Prin privirea puternic interiorizată a ochiului minţii, autoarea, întămpină alaiul mirific al naşterii si renaşterii vieţii pe pămănt-prin PRIMĂVARĂ

Albul imaculat si gingăşia ghiocelului este asortată cu mii de culori tonifiante, de multitudinea florilor, care cu aroma lor îmbietoare acoperă tot pămăntul şi dau veselie si bucurie tuturor cuvăntătoarelor.

Astfel florile pentru care autoarea dedică versuri de admiraţie sunt:narcisele, nalba, magnolia , dar nu uită să acorde rime îmbelşugate nici codrului cu frunzişul care a explodat, din mugurii fiecărui ram, aşa cum autoarea dezvăluie viziunea dănsei pentru primul anotimp al anului, primăvara in poezia:

DE AR VENI O PRIMĂVARĂ

De -ar veni o primăvară,

Să rămănă-n veci la noi

I-aşi cănta din zori în seara

Şi-încă odată, înapoi

Cerul imens albastru si adănc sub care căntă păsările,

în foşnetul duios al pădurii , sunt rapsozi neobosiţi ai codului, ei căntă pentru a-şi chema perechea, in cuiburile reînprospătate cu verdeaţă ca să de confort lăcaşului iubirii

Asculta-ţi poezia:

RAPSOZII SE ADUNĂ

„Poate cer, ori stea, să spună

Că-ţi dau suflu-nălţător?

Dar de-i doru pus pe strună

Arde pieptul tuturor”

Să nu credeţi nicio clipa că autoarea , care este încărcată cu har, datorită educaţiei şi mai ales credinţei in Atotputernicul Măntuitor, ar fi uitat de Sfintele Sărbători ?

NU … nu a uitat

Sărbătorilor de pocăinţă pentru faptele si greşelile noastre sună ca o rugăciune de bucurie pentru Invierea Domnului.

Citirorii acestui volum de poezie vor fi adănc marcaţi de versurile care abundă de cuvinte gingaşe , care sunt imbrăcate intr-o coloratură sensibilă a sufletului, suflet înclinat spre sentimentul care provoaca bucurie, veselie si tandeţea iubirii indestructibile a primăverii renăscute.

Dragi invitaţi , doriţi să se confirme aprecierile mele?

DA?, Vă rog citiţi capitolul dedicate primăverii



Roşul soarelui încis ca focul in mijlocul verii nu a reuşit sa părjoleasca nimic din dăruirea cu care Mihaela Maria Dindelegan a compus in versuri minunate gănduri, aprecieri si admiraţie pentru tot ceace anotimpul verii le oferă oamenilor prin frumuseţile ei si prin viitoarele bogaţii ale pămăntului.



ACELAŞI SOARE , DAR ALTFEL

“E-acelaşi soare, -nrăsărit

Şi-n miezul verii –nflăcărate

E acelaşi astru ce-a dorit

În primăvară a răzbate

Dar, în timp forţa şi-a sporit

Şi chear de vrea să se arate

Acelaşi soare în răsărit

Şi-n miezul verii-nflăcărate”



M-am oprit la această poezie cu sentimental datoriei de a explica ce este şi ce semnificaţie are RONDELUL

Rondelul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada, pe refren,

A apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau

Originile rondelului se regăsesc în cântec. La început, rondelul era legat de muzică și dans si importanţa lui a fost dată de rimele refrenului in care repetiţia si repartiţia versurilor in strofa este fixă

În literatura română, multe rondeluri a scris Alexandru Macedonski. Scriitorul este autorul celebrelor cicluri, Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vânturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile Senei și Rondelurile de porțelan. Cele cinci cicluri au fost publicate în 1927 în volumul postum Poema rondelurilor.

Dar să revin la vară- anotimpul in care ţarina este încununată cu aurul spicelor de grău, in care lanul este impestiriţat cu azurul albastrelelor si a macilor aprinsi din razele fierbinţi ale soarelui arzător

Autoarea se intreabă ……

VARĂ, CINE TE SUSŢINE?

“Tu, vară, cine te susţine?

Ai soarele prea arzător

Şi nu se simte nimeni bine

Cănd vine luna lui cuptor

Sunt cardiaci ce au suspine

Şi rău produci chear tuturor.

Tu,vară cine te susţine?

Ai soarele prea arzător.

Clima anotimpului de vară este caracterizată şi prin căldurile toride, uscăcine, ploi torenţiale, inundaţii şi calamnităţi naturale foarte diferite.

Sensibilitatea autoarei faţă de frumuseţile naturii a făcut să nu poată uita şi să nu omită prin versurile sale durerea ierbii care se usucă, aerul uscat irespirabil, furtunile stărnite din senin, potopul care se năpusteşte din cer pe pămănt şi inghite tot ce găseşte in cale,

Iată poezia:

SE USUCĂ IARBA-N FAŢA TA

“Se usucă iarba –n faţa ta

Şi nu iţi pasă că o doare

Că nu mai poate firul să stea

De uscăciune, in picioare



Ciudat că tu poţi exista

Cănd vezi că altă viaţă moare

Şi nu începi a te-ntreba:

De ce trăieşti tu încă oare?

Sau poezia:

FIINŢĂ ARIDĂ

“Vicleană vară, aeru-ai uscat

Să semene priveliştea cu tine,

Fiinţă aridă ce te-ai arătat

Cu uscăciune , chiar si-n nopţii senine.”

În aceasta atmosteră a cădurii dogoritoare, autoarea îşi pune nădejdea in puterea şi conştinciozitatea ţăranilor in lucrările agricole cu specificaţie speciala spre prăşitori, spre secerători, spre cei ce pe pajistea verde a păşunilor, ciobănesc, ciopoarele de oi, doinindu-le din fluierele fermecate.

Dar pămăntul se mişcă pe orbita lui în jurul soarelui, iar soarele de toamna care şi-a pierdut puţin din căldura verii, totuşi nu şi-a pierdut din minunta lui strălucire care încă sesibilizeaza inimile, in lumea de vrajă a toamnei tărzii

Nu trebuie să visezi ca să-ţi imaginezi bogăţiile şi roadelor pămăntului, care abundă într-o TOAMNA îmbelsugată

Dar toamna, aromele viilor se răstoarnă in cupele care sunt închinate pentru a ura sănătate tuturor oamnilor

E VREMEA CULESULUI VIEI

“E vremea culesului viei

Şi strugurii stau încăntaţi

Sub coajă cerănd armoniei

Să-i ţină apropape pe fraţi

Ei oda aduc bucuriei

Căci fi vor cu toţii presaţi

Şi-n cupe , căntănd veşniciei

De nimeni, ei nu vor fi uitaţi

Autoarea a dedicat o poezie păsărilor călătoare a căror pregătire pentru drumul cel lung este o enigmă la care se adaugă tristeţe sufletelor la despărţirea de ele de căntecul lor minunat , de ciripitul gureş al rivalilor.

PRIVIND IN SUS

“Privind in sus spre păsărele

Dar nu le văd, căci au plecat

Mi-e dor de căntul lor , dar grele

Sunt zilele ce vor urma”

De frumuseţea coloritului toamnei , autoarea este vrăjită şi muza ei o poartă pe cămpuri, in văi, pe dealuri, in codrii, in livezi şi vii pentru a-i acorda un vers curcubeului de colori a căror strălucire este dată de ultimile raze ale soarelui care se îndreaptă spre asfinţit.

ASFINŢITUL

“S-a înroşit mai tare asfinţitul

Accentuănd nuanţa şi culoarea

În care s-a-mbrăct neobositul

Pămănt, ce îşi roteşte încăntarea

Cămpiei, ce învaţă coloritul

Să îl respecte,nlocuind paloarea

Pe care o revarsă răsăritul

Să reveleze munţilor splendoarea”

Dar de splendorile toamnei trebuie să ne despărţim pentru ca autoarea Mihaela Maria Dindelegan in volumul de versuri “Rondelurile clipei” are poezii minunate închinate albului imaculat al IERNII

SE-NCUMETĂ FRIGUL SĂ MUŞTE

“Se-ncumetă frigul să muşte,din noi

Albeaţa zăpezii e doar o nălucă

Şi-n faţa urgiei, tot goi

Noi suntem, chemănd depărtarea s-o ducă

Ne străngem in case, că-n rest suntem moi

Cănd răul măndriei pe iarnă -o apucă

Se-ncumetă frigul să muşte,din noi

Albeaţa zăpezii e doar o nălucă”

Iarna sub tăcera conspirativă a lunii, cănd tot pămăntul este inveşmăntat in haina albă, strălucind de nestematele zăpezii, nu este de mirare faptul că autoarea este faşcinată de priveliştea naturală oferită văzului dănsei.

DE CĂND E IARNĂ

“Stele-n cer ce au pălit

De cănd e iarnă -aici la noi

Se-ntunecă şi-n răsărit

Iar spre apus pornesc in roi”

Altă poezie:

MĂIASTRĂ TE-AI CREZUT

“Pe geamuri flori ai desenat

Si-apoi măiastră te-ai crezut

Că oameni mulţi te-au admirat

Şi la copii chiar le-au plăcut

Fiorul rece al gerului, promoroacă albă aşezată pe bărbiile oamenilor, pe sprăncenele fetelor, la fel ca şi văntul tăios, sunt semnele distincte al iernii , pe care autoarea le desluşeşete in versurile volumului ca un sentiment de frustrare faţă de viaţa tumultuosă, de zgomotul străzi, faţă de gălăgia şi sburdărnicia copii, atfel spune autoarea în poezia următoare:

REGINA DE GHEAŢĂ

“Regina de gheaţă cu simţ îngheţat

Se-opreşte în dreptul copilei mirate

Ce nu ştie spune de unde-a aflat

Că trece-vor iernile rele , chiar toate”

Misiunea aleasa de a oferii comunitatii volume de poezii care să găsească căutare intre cititori, care să considere că poeziile nu sunt un domeniul depăşit şi neglijat a fost indeplinită cu succes de Mihaela Maria Dindelegan

Nu sunt suficente cuvintele pentru a elogia strădania si perseverenţa, dăruirea cu care autoarea se dedică scrisului,pentru a demonstreaza capacitatea creatoare a autoarei si dorinţa de a susţine cauza actuală si viitoare a poeziei

Vă felicit si vă doresc mult success in lansarea acestui volum,volum care işi va găsi un loc sigur în Biblioteca noastră alături de celelalte, multe, volume lansate anterior

Felicitări MIHAELA MARIA DINDELEGAN

INTOCMIT ing. SĂTEANU MIORIŢA 

CONFERINŢĂ DE PRESĂ Data 4 Februarie 2016

           Declar cu toată puterea convingerilor mele, ca militantă a importanţei si valorii familiei , că susţin şi am semnat petiţia pentru modificarea articolului de lege din Constituţie, formulat ambigu si neconcludent , privind definitrea familiei

           Familia este o  comunitate intimă de viaţă şi iubire, motiv de bucurie şi speranţă pentru intreaga lume.

           Familia, intemeiată şi desăvărşita de Părintele Ceresc, ca leagăn sacru al vietii, sanctuar al iubirii, familia,  trebuie sa fie formată dintr-un tată, o mamă şi să fie binecuvantată cu copii

Este deja un adevăr cunoscut  că instituţia familiei şi a căsătoriei se află în criză. Că asistăm la declinul căsătoriei şi la dispreţul , desconsiderarea si uneori la obstacole mari sociale şi de educaţie  în calea constituirii familiei tradiţionale

Marea intrebare a acestei perioade este : FAMILIA, ÎNCOTRO?

          Familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi si stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei umane, evoluţia şi continuitatea vieţii sociale.

          Istoria vie a umanităţii, aparţine familiei, datorită, coexistenţei bărbatului şi a femeii, a relaţiilor dintre ei, a relaţiilor lor , cu proprii lor copiii.

          Familia din societatea contemporană, a suferit in ultimele decenii transformari profunde. Schimbările care au intervenit in interiorul familiei sunt atăt de importante, încăt şi termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, el tinzănd să acopere astazi realităţi diferite de cele caracteristice generaţiilor precedente, stămoseşti.  (cupluri de lesbiene, homosexuali )

 In care mama era femeia-totdeauna femeie, mama  era cea care dădea naştere la copii, se ocupa de educaţia copiilor, se ocupa de treburile gospodăreşti si uneori avea si indatoriri de serviciu- profesionale.

 Iar tatăl- totdeauna un bărbat- era cel care se ocupa de activităţi specifice muncilor agricole, de la ţară, din mediul rural- sau ocupa diverse  funcţii in mediul urban

           Schimbările politice, sociale, culturale  si economice din societatea actuală au fost insoţite si de schimbări in sfera familiei Cea mai spectaculoase schimbare a fost trecerea de la familia tradiţională, la o diversitate de modele de familii- alternative, baze pe un climat social permisiv, prin inţelegerea foarte diferită a libertaţii individuale şi oarecum şi prin interpretarea greştă a legislaţiei actuale.

           Familia traditională -stămoşească- cuplul conjugal căsătorit – conform procedeurilor legale intre un bărbt şi o femeie, incetează să mai fie modelul dominant

            Am intrat intr-o etapa de” revolutie personala”care scoate in evidenţă individul- dorinţa individului, satisfacţiile personale ale individului, iar afectivitatea si dragostea sunt raportate la nivelul de trai, la veniturile proprii şi dorinţa de independenţă faţă de legile scrise ale unei relaţii de căsătorie care formeaza familia.

            Este dificil de răspuns la intrebarea ,dacă familia romănească este in prezent modernă sau tradiţională . Erodarea valorilor traditionale este evidentă si pătrunderea concepţiilor liberale, in ceace priveşte intemeierea şi funcţionarea familiei este foarte răspandită şi preluată serios si puternic si chiar promovată  in răndul  tineretului.

Dar este cert faptul, ca familia este posesoarea tradiţilor şi a valorilor naţionale.

Familia este una din cele mai conservatoare  (in sensul bun al cuvantului) segment al societatii, pentru că in familie se păstreaza tradiţiile, obiceiurile naţionale,  in familie cresc si se dezvolta geniile naţionale, in toate domeniile ştiinţei si artei,  in familie se incepe modelarea si educarea noilor membrii ai familiei- copii-deasemenea in familie se  cultiva cel mai gingaş, cel mai sublim, cel mai înălţator si mai tulburător, sentiment al umanităţii, dragostea.

            Oare dragostea – iubirea, mai are valoarea tradiţonală in relizarea unei familii?

            Este oare, dragostea liantul fermecător, pasional, predominant, in realizarea căsătoriilor?

Intr-o căsnicie, decisivă este formula “Cine cu cine” formează familia?

Căsătoria nu este un act de decorarea interiorului.

 A te căsătorii?

 Nimic mai simplu.

 A-ţi intemeia un cămin, o familie, este cu totul altceva.

Poate fi lăsat acest destin in voia hazardului?

 NU pentru că subliniez:

Familia  se făureşte in mod deliberat , cu conştiinţa lucidă şi cu ochii bine deschişi la realităţile vieţii ,de către cei doi parteneri – bărbat şi femeie- care şi-au unit vieţile pentru totdeauna.

           Famila este necesară copilului cu condiţia ca ea să fie o familie sănătoasa, adică Tatăl -bărbat -si Mama – femeie- să dea copilului exemplul unor fiinţe egale, legate prin dragoste, părinti, care îşi iubesc copii. Părinţi care doresc pentru copilul lor linişte si pace  in ambianţa familială

Cred ca sunt suficente motivele pentru care sunt convinsă că este o necessitate imperativă de a se modifica legislaţia privind definirea familie.

          Mai am un motiv deosebit de important pe care dumneavoasta il ve-ti inţelege – Anual in cadrul proiectului implemetat cu ocazia zilei de 15 MAI – ZIUA INTRENAŢIONALĂ a FAMILIEI  de desfăşoara activităţi de conştientizarea elevilor şi tinerilor privind CĂSĂTORIA SI INTEMEIEREA FAMILIEI , dar aceasta trebuie să se bazeze pe un articol din constituţie, bine conceput si edificator pentru tineret si nu aşa ambiguu cum este formulat acum , ca să fie permisiv a fi interpertat eronat sau după interesul fiecărui individ.

ÎNTOCMIT

SĂTEANU MIORIŢA

Cetăţean de onoare al Municipiului Oradea

UN CUVĂNT – UNA PAROLA - lansare de carte

LANSARE CARTE :

 Data 2 Februarie 2016

UN CUVĂNT – UNA PAROLA

                       Autor MARIN CHELU

Traducătoarea in italiană  SIMONA PUŞCAŞ

Onorata asistenta,

Stimate invitate

Stimaţi invitaţi

           Sunt puţine cuvinte, dar cu o explozie de adjective la superlativ se poate caracteriza generozitatea familiei Chelu Madeva ,care se străduieşte si doreşte să-l facă cunoscut si apreciat post mortem pe fratele, CHELU MARIN  marele publicist, si scriitor prin lansarea acestui volum de versuri sub titulul UN CUVANT

          Traducerea in limba italiană îi revine distinsei poete Simona Puşcaş prietene mea din tinerete ,care mi-a oferit onoarea de a participa la acest eveniment

          Talentul literar al poetului MARIN CHELU era foarte  cunoscut in răndul celor care erau implicaţi in activităţi literare – publicistice si ca editor , in Cenaclurile literare , in randul porfesorilor si nu numai , ci şi în  răndul celor care iubeau  arta cultura, literatura.

Căteva publicaţii  ale poetului Marin Chelu

Despre arhitectură” de Radu Enescu
 „Orizonturi speculative” de Radu Enescu
 „Aura Sonetului” de Alexandru Andriţoiu
„Orizonturi literare” de Radu Enescu
„Fanfaronii” de Iosif Vulcan
„Iadeş” de Vasile Spoială –

In 2006 publica volumul personal de versuri  – „Zidiri” în care dedica foarte multe poezii nepotei sale Alexandrina Chelu, pentru care nutreşe o sensibilitate paternă deosebită şi o admiraţie specifica faţă de copii talentaţi si frumoşi

         Cu un „orizont” literar vast si impresionant de complex, autorul volumului de poezii UN CUVANT se pretintă azi in faţa noastră  cu poeme edificatoare privind talentul si erudiţia domniei sale, in domeniul literar

         Traducerea in limba italiană  a volumului bilingv UN CUVANT - UNA PAROLA  îi revine distinsei poete Simona Puşcaş

         Poeziile traduse cuprind verva si pasiunea , chear si talentul doamnei Simona Puşcaş de a alcătui versuri prin transpunerea dănsei personal in modul de găndire, in modul de comportamnet, in relaţionarea poetului cu mediul exterior, cu sentimentele si trăirile personale faţă de oamnei, familie si prieteni

         Nu este uşor să transmiţi prin versuri traduse   cea ce simte poetul in momentul in care aşterne pe hărtie focul care-l mistuie, prin harul cu care este inzestrat.

 Deasemenea nu totdeauna traducătorul cunoaşte imprejurările, timpul, ţinuta, starea  sufletească, starea de  comportament si mai ales compelexităţi poetului Marin Chelu       

          Coperta deosebit de sugestivă, redă un moment de puternică trăire si manifestare a eului poetului Marin Chelu

          Lansarea acestui volum de versuti bilingv  este un eveniment incărcat cu multă sensibiliate si emoţie cunoscănd faptul ca autorul si traducătoarea au copilărit inpreuna, au fost colegi de scoala si au fost foarte buni  prieteni in perioada tinereţii lor.

          Cel se sus ne va oferi posibilitatea ca această evocare, post mortem, să fie un prilej de bucurie a celui care a fost poetul MARIN CHELU

          Doresc să adresez cele mai calde felicitări traducatoarei poemului, doamnei poete Simona Puşcaş pentru succesul dovedit si bucuria că şi-a găsit refugiul in  vocaţia şi pasiunea sa, în aceste momente de tristă amintire al decesului recent al  soţului, care in ziua de 2 Februarie şi-ar fi aniversat ziua de naştere

          Suntem intr-un lacăş de cult care  prin bunăvoinţa Preacucernicului preot paroh Rusu Dorel  al Parohiei Ortodoxe de Oradea  a oferit această minunată sală pentru a rosti găndurile, visele si creaţia autorului Chelu Marin si a traducătoarei Simona Puscas, al caror  har  se datorează binecuvăntărilor Bunului Dumneazeu .

Felicitari doamna SIMONA PUSCAS

Cu multa dragoste

MIORIŢA SĂTEANU