Marriage Week
2012, s-a încheiat astazi 14 februarie 2012.Campania a
creat oportunități de colaborare și relaționare între membrii proiectului, voluntari
cu profesii și de vârste diferite, pe de o parte și profesorii, elevii și
conducerea instituțiilor de învățământ pe de alta.
Uniunea
Femeilor Bihor, a asigurat:
-
personal
specializat pentru derularea obiectivului prevăzut în contractul de
parteneriat;
-
materiale
ilustrative și documentare pentru susținerea temelor;
-
recuzită pentru
psihodramă;
-
afișe
publicitare;
-
elaborarea
comunicatelor de presă pentru publicarea evenimentelor;
Instituțiile
de învățământ (Liceul Teoretic German
Friedrich SCHILLER, Liceul cu Program
Sportiv Bihorul, Liceul Teologic
Romano-Catolic Szent Laszlo, Liceul
Teologic Reformat Lorantffy Zsuzasanna,
Colegiul Economic Partenie COSMA, Colegiul
Tehnic Andrei ȘAGUNA, Colegiul Tehnic
Mihai Viteazul, Grupul Școlar Ioan BOCOCI), au asigurat:
-
săli adaptate, în
care s-au desfășurat orele;
-
elevi;
-
profesori;
Toți cei implicați, au pus suflet, monitorizând bunul
mers al activităților, dincolo de ceea ce a prevăzut textul sec al
protocoalelor de parteneriat.
Profesionalismul, interactivitatea și buna dispoziție,
ușor sesizabile din fotografii, au fost elementele cheie ale reușitei.
Patru au fost direcțiile prin care am
implementat proiectul:
1 – Emisiuni radio:
- Actualitatea
bisericii, realizator Claudiu ARDELEAN, cu tema: Proiectul Marriage Week (promovarea proiectului), vineri,
04.02.2012, între orele 20:00-21:00, la Radio
Maria;
- Înțelegem
ceea ce vedem ?, realizator Psiholog Alin CREȚU, invitată d-na BACSADI Gabriela,
Președinta Asociației S.O.S. Autism Bihor,
joi, 09.02.2012, între orele 20:00-21:00, la Radio Maria;
- reluarea emisiunii Înțelegem ceea ce vedem ?, realizator Psiholog Alin CREȚU, invitată d-na BACSADI Gabriela,
Președinta Asociației S.O.S. Autism Bihor,
joi, 10.02.2012, între orele 10:00-11:00, la Radio Maria;
2 – Lecții la clase:
- Concurs
de desene cu tema: Vreau să îmi
cunoașteți familia, miercuri, 08.02.2012, între orele 12:00-13:00, la Liceul
Teoretic German Friedrich SCHILLER,
clasa a VIII a B;
- Întocmirea
psihogenogramei personale cu tema: Relațiile
de familie, joi, 09.02.2012, între orele 10:00-11:00, la Liceul cu Program
Sportiv Bihorul, clasa a XI a C;
- Deschiderea
cursului educativ pentru elevii claselor a X a – a XII a, cu tema: Drumul spre căsătorie, presărat cu flori bunăînțelegere
și dragoste, joi, 09.02.2012, între orele 12:00-13:00, la Colegiul Economic
Partenie Cosma, clasa a X a C;
- Deschiderea
cursului educativ pentru elevii claselor a X a – a XII a, cu tema: Drumul spre căsătorie, presărat cu flori bunăînțelegere
și dragoste, vineri, 10.02.2012, între orele 10:00-11:00, la Colegiul
Tehnic Andrei ȘAGUNA, clasele a XII a
A, și a XII a B;
- Seminar
cu tema: Care sunt valorile familiei mele
?, luni, 13.02.2012, între orele 10:00-11:00, la Liceul Teoretic German Friedrich SCHILLER, clasa a IV a B;
3- Conferințe de presă:
- Campania
Marriage Week, luni, 06.02.2012, între orele 11:00-12:00, în Sala de ședințe
a Bibliotecii Județene Gheorghe ȘINCAI;
- Căsătoria
merită, marți, 07.02.2012, între orele 15:00-17:30, în Sala amfiteatru a Bibliotecii
Județene Gheorghe ȘINCAI;
- Conferința
de închidere și evaluare a proiectului, marți, 14.02.2012, între orele
16:00-18:00, în Sala de ședințe a Consiliului
Județean Bihor;
4 - Cină festivă:
- Familie longevivă care transmite
experiență și sfaturi pentru o familie tânără, 10.02.2012, între orele
18:00-21:00, la Restaurantul Oradea
Fiecare dintre orele pe care le-am desfășurat la
clase, au fost structurate în patru părți:
1 – prezentarea agendei;
2 – psihodramă;
3 – aplicarea unui chestionar;
4 – compunerea unui mesaj către cei care
urmează să se căsătorească;
Pentru a descrie modalitatea în care lecțiile
s-au desfășurat voi cita site-ul http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.6549
Elevilor ... li s-a prezentat lecţia... Este
un fel de a spune că li s-a prezentat „lecţia”. În fapt, protagoniştii
activităţii ... nu le-au ţinut liceenilor o „lecţie” (în înţelesul didactic al
cuvântului), ci au interacţionat cu ei. Mai întâi, d-na Mioriţa Săteanu i-a
antrenat într-o discuţie despre prietenie, parteneri, relaţii şi atitudini,
stârnindu-i să-şi exprime sincer opiniile, iar cunoscutul psiholog Alin CREŢU le-a
lansat provocarea de a participa concret la câteva episoade de psihodramă: discutarea
unor scenarii, în care liceenii au jucat diferite roluri, materializând astfel
idei şi gânduri, manifestându-se concret, prin comportamente adecvate, regizate
şi prezentate în faţa lor de colegii care s-au oferit voluntari ...
Este de subliniat şi apreciat evoluţia
stărilor pe care le-au trăit elevii pe parcursul activităţii, de la
indiferenţă, dezinteres, răceală şi chiar respingere - la început, la angajare,
concentrare, mobilizare şi implicare, cu stări emoţionale din partea
„actorilor”, care şi-au jucat bine rolurile. O altă parte a activității a
fost reprezentată de completarea unui chestionar, anonim. Pentru ca la final, să li se ceară să aştearnă pe hârtie, cu
sinceritate, gânduri şi sfaturi pentru cei ajunşi în pragul căsătoriei;
sfaturile lor (nesemnate) vor fi expuse între 17 şi 19 februarie la Sala
Sporturilor „Antonio Alexe”, în cadrul Expoziţiei de nunţi „Expomariage”.
Organizatorii „Săptămânii căsătoriei” şi-au
propus să-i atreneze pe liceeni în cel puţin trei manifestări diferite, de la
psihodramă, la proiecţii de filme, discuţii, vizionări de PPT şi chestionare,
pentru o cât mai bună şi completă informare a tinerilor în legătură cu drumul
de la prietenie la căsătorie, fiind îndemnaţi să privească şi să trateze cu
responsabilitate căsătoria. (Ovidiu Dan)
Mass-media a reflectat o parte din evenimentele care
s-au desfășurat, deși acestea au fost în locații și de la ore diferite. Doresc
să menționez în acest scop: Radio Maria (limba română) și Maria Radio (limba
maghiară), TVS, cotidianelor Crișana și Bihari Naplo, și site-urilor: www.psihoterapieoradea.blogspot.com,
www.ovidan.ro,
www.uniunefemeilor.blogspot.com
A consemnat Alin Cretu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu