miercuri, 12 noiembrie 2014

Mihaela Dindelegan îi invită pe cei mici la lectură - O lume a poveştilor

Autor: Cristina Puşcaş
click pe imagine pentru a putea vizualiza mai multe fotografii
Această toamnă s-a dovedit una bogată pentru scriitoarea orădeană Mihaela Dindelegan, care şi-a lansat, ieri, cele mai recente cinci volume de poezii.
Amfiteatrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" s-a dovedit neîncăpător pentru zeci de copii de la Şcoala Dacia şi Liceul Teoretic German "Friedrich Schiller", veniţi să participe la o lansare de care inedită. "Poveştile vieţii", publicate în trei volume, cu ilustraţii şi planşe de colorat realizate de actorul Rin Tripa, "Poemele armoniei" şi "Cei ce ştiu" au apărut în această lună la Editura Duran's şi cuprind versuri axate în jurul ideii de armonie, acesta fiind şi motivul pentru care autoarea a decis să le lanseze împreună. Dincolo de faptul că sunt scrise în versuri, poveştile Mihaelei Dindelegan vin cu un concept nou despre viaţă şi despre posibilitatea înfrângerii răului de către bine: prin devoalarea adevărului din spatele gândurilor, cuvintelor şi faptelor tuturor personajelor. La eveniment au fost prezenţi directorul Bibliotecii, prof. Ligia Mirişan, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Lucian Silaghi, prof. Diana Popa, de la Casa Corpului Didactic, respectiv Mioriţa Săteanu, preşedinte de onoare al Uniunii Femeilor şi poetul Lucian Munteanu. "Când citim o carte se deschid nişte porţi. Lectura dă măsura unei lumi aparte. Mihaela Dindelegan are un suflet cum mulţi nu reuşim să-l etalăm", a remarcat Ligia Mirişan. De asemenea, prof. Diana Popa, de la Casa Corpului Didactic, a amintit faptul că aceste cărţi ne introduc într-o lume a basmului. Parcurgând această cale, în poveşti prinde viaţă şi se dezvoltă o legătură magică între tot ce este viu, de la zâne, crăiese şi copii, la licurici, flori, pomi, peşti, fiare sălbatice, păsări şi forţe ale naturii. "Basmul este un curs de formare pentru viaţă", a subliniat prof. Diana Popa. Cel mai apreciat moment al evenimentului de ieri a fost cel în care actorul Rin Tripa a dat viaţă poveştilor din aceste cărţi. El a citit în faţa elevilor, în stilul său artistic, o serie de poezii, interpretând diferite roluri, care au stârnit răsete şi au adus multă bucurie. Astfel, cei mici l-au aplaudat îndelung pe actor pentru modul în care a reuşit să se pună în pielea personajelor. "Dincolo de personajele poveştilor, fie că sunt zâne, pomi fructiferi sau fiare sălbatice, se regăsesc de fapt modele comportamentale umane. Fiecare dintre cele 29 de poveşti cuprinse în aceste volume sunt însoţite de desene, ilustrând tematica poveştii, precum şi de planşe de colorat, toate realizate într-o manieră unică şi extrem de hazlie de actorul Rin Tripa", a precizat autoarea, Mihaela Dindelegan.


Sursa 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu