Alt fel de rugaciune

                                    

 Mama Pamant,

 multumesc pentru frumusetea si pentru iubirea ta 

Stiu ca iti pot spune toate problemele mele si tu ma vei asculta intotdeauna. 

Stiu ca sunt binecuvatat pentru ca imi permiti sa traiesc pe suprafata Ta

 Iti cer iertare pentru tot raul care se intampla pe Pamant 

Si te rog sa-mi dai puterea si iubirea ta, ca sa pot si eu sa trimit mai multa putere si mai multa dragoste in lume. 

Tata ceresc, maret tata al tuturor

 Multumesc pentru toata frumusetea si dragostea din lume.

 Cer de la tine lumina, iubire si intelepciune 

Ca sa pot sa dau si eu lumii mai multa lumina, iubire si intelepciune

 Pentru ca eu sunt doar oglindirea ta.

 Bunica Luna

 Multumesc pentru lectiile, intelepciunea si energia pe care o imparti in lume 

Cer ghidare, cunoastere si dragoste 

Astfel incat sa pot trimite mai multa cunoastere si dragoste in lume. 

Bunicule Soare,

 Multumesc pentru dragostea, lumina si viata de pe aceasta planeta

 Cer de la tine putere, lumina, dragoste si bucurie 

Astfel incat sa pot trimite mai multa putere, iubire, lumina si bucurie in aceasta lume.

 Chem acum natiunile stelare, toate planetele si sistemeleor stelare, 

Multumesc pentru energia voastra,

 Pentru dragoste si protectie.

 Multumesc tuturor stramosilor si rudelor din partea tatalui, din partea mamei si din partea mea cei din aceasta lume si cei din alte lumi 

Va multumesc pentru ghidare, lectii si intelepciune

 Pentru protectie si iubire. 

Multumesc tuturor fratilor si surorilor intru lumina din Marele Univers, si tuturor ajutoarelor uitate sau nestiute, pentru dragostea, lumina si lectiile pe care ni le ofera 

Multumesc pentru ghidare. 

Multumesc pentru toate plantele, animalele din lume, totemurile

 Tot ceea ce are viata in aceasta dimensiune si in altele 

Spiritele copacilor, aerul, focul, apa, pamantul, eterul Estului, Sudului, Vestului si Nordului si maestrilor din aceste puncte cardinale.

 Multumim pentru lectii, inteleciune, mesajele de lumina si iubire. 

Multumim ingerilor si fiintelor de lumina pentru iubire si invataturi. 

Multumesc Sinelui meu pentru ca mi-a permis sa fiu cine sunt

 Sunt cine sunt si imi place acest lucru

 Suntem cu totii Unul, toti suntem Una

 Totul este asa cum trebuie sa fie

 Totul este Dragoste!

Dumitrita Rosca

Legende - muntii Codru Moma

“Într-o epocă de minciună universală, să spui adevărul este deja un act revoluţionar” - George Orwell

Articol preluat de pe facebook-

Mariana Gavrila.

Munţii Muma Ielelor

Munţii Codrul Moma este un ţinut de legendă cu locuri sălbatice, de o frumuseţe nelumească, neschimbate parcă de la facerea lumii. Aici, de peste două mii de ani, Rădăcinile Ardealului nostru strămoşesc au rămas tainic ascunse sub rădăcinile codrului des. La izvoarele cu apă tămăduitoare, la templele şi cetăţile străvechi n-au ajuns decât lupii, căprioarele şi porcii mistreţi. Au fost destui căutători de comori prin părţile locului, dar cu timpul s-au lecuit, unii, dacă n-au înnebunit pe loc, au pierit loviţi de un straşnic blestem.

În Munţii Codru Moma, ascunse în desişurile codrilor de fag şi gorun se află un şirag de bijuterii străvechi format din cel puţin şase cetăţi dacice: Dezna, Clit, Cetăţeaua, Botfei, Finiş şi Petrani. Aşezate la un capăt şi la altul al munţilor, cetatea Dezna (est) şi cetatea Finiş (vest), cele două fortificaţii seamănă ca două picături de apă. Despre cetăţile din Codru Moma, arheologii se mărginesc a spune că au fost construite târziu, prin secolul al XIV-lea, şi că nu există ziduri mai vechi. Şi totuşi, nu poţi să nu te întrebi de ce în toate satele din împrejurul acestor munţi se vorbeşte cu atâta insistenţă despre daci şi despre personaje ce par coborâte din cărţile de poveşti şi întâmplări cu mult mai vechi decât ruinele acestor cetăţi ce dăinuiesc, precum legendele, până în zilele noastre.

Prin însăşi aşezarea lor geografică, Munţii Codru Moma arată ca o “cetate” uriaşă

delimitată de ape. La Sud, limita o formează Valea Crişului Alb, la Nord, Crişul Negru.

Această “cetate” naturală este formată din două grupe montane: Munţii Codru, în partea de nord-vest şi Munţii Moma în partea de sud - vest. Cele două bastioane muntoase, Codru şi Moma sunt delimitate, la rându-le, de două văi: La Est, valea Briheni şi la Vest, valea Moneasa.

Denumirea masivului Codru provine, cel mai probabil, de la Regele Codru, amintit în scrierile lui Herodot ca fiind urmaşul Regelui Doru, prezentat de istoricul grec drept conducător al dorienilor care au plecat din Ardealul strămoşesc, invadând, ca şi ioniernii şi acheeii, sudul Peninsulei Balcanice.

În partea de sud a Muntelui Codru, aproape de cetăţile Botfei şi Clit, judeţul Arad, există un val de pământ despre care se spune că a fost construit de Traian după cucerirea Daciei. Acest val separă teritoriile cucerite de romani de cele ale dacilor liberi.

Localnici spun că numele Moma ar veni de la Muma Ielelor. Denumirea acestui masiv muntos poate fi dedusă doar din legendele, miturile, obiceiurile şi amintirile păstrate de oamenii locului.

Ielele si Muma lor

Fără a avea nevoie de dovezile istorico-antropologice, ştiinţifice sau paraştiinţifice ale cercetătorilor, Munţii Moma au fost şi rămân în continuare cei mai puri păstrători ai unei istorii vii, o istorie în care magia a ocupat un loc special şi unde nimeni nu se miră când aude de întâmplări cu fiinţe mitologice, vrăjitorii sau se vorbeşte despre strigoi ori despre iele. Tot aici, într-un loc ţinut în mare taină, într-o anume zi din toamnă, se întâlnesc în fiecare an cei mai renumiţi vrăjitori din ţară. De altfel, în masivul Moma se află şi cele mai vechi temple ritualice peste care se spune că s-au reclădit, mai târziu, cetăţile Finiş, Petrani, Botfei, Clit, Cetăţeaua, locuri care au fost însoţite de-a lungul timpului de frică şi admiraţie, mai ales datorită legendelor care se leagă de existenţa lor. Poveştile populare din zonă arată că în timpuri străvechi, masivul Moma ar fi fost locuit de personaje feminine dotate cu puteri supranaturale. Femeile născute aici, de o frumuseţe rară, erau iniţiate în tehnici spirituale speciale de către conducătoarea lor care le apăra ca o mamă - mumă, cum spun localnicii. Ca o trăsătură distinctă, vechii locuitori ai acestor zone par să fi descoperit elixirul tinereţii. Nici unul nu-şi arată vârsta.

Bătrânii spun că numele Moma ar proveni de la Muma Ielelor care are grijă de toate vietăţile pădurii ca de propriii copii, locul preferat al Ielelor fiind în inima codrului neumblat de oameni, unde se întâlnesc şi fac diferite lucrări magice. Cei care s-au întâlnit cu aceste misterioase femei le este oarecum teamă să povestească. “Astea nu-s lucruri de spus. Pe vremea mea, au fost câţiva bărbaţi care mi-au povestit că s-au întâlnit cu nişte muieri dezbrăcate în pădure. Dar vorbeau despre asta numai după ce se îmbătau. Ei ziceau că au văzut nişte femei cam la vreo 30 de ani care umblau în pielea goală, că aveau părul lung şi despletit. Nu s-au putut atinge de ele că dispăreau şi apoi apăreau ba ici, ba colo. După experienţa aceea, nici unul n-a mai avut mintea limpede. Aşa că nu-i bine nici să te întâlneşti, dar nici să vorbeşti despre ele că te strică de cap”, povesteşte Nicolae Florea din Finiş,(Bihor).

Baciul Mihai din Haşmaş,(Arad), în vârstă de 86 de ani, zice că în vremea când era-n putere şi putea colinda pădurile, s-ar fi întâlnit chiar de două ori cu Muma Ielelor .”Oamenii se aşteaptă să vadă o fiinţă cu chip de femeie aşa după cum îşi imaginează ei. Nu-i aşa. Dacă îşi dă jos hainele din scoarţă de copac şi stă nemişcată, ea devine invizibilă şi zici că ai avut doar o nălucire. Oamenilor li se arată numai când vrea ea, şi atunci pentru a-i pune la încercare, iar dacă sunt amabili îi răsplăteşte. Se mânie atunci când oamenii taie abuziv copacii, atunci face să cadă lemnele peste tăietori.”

Unii spun că Muma Ielelor strigă noaptea la Luna plină şi că iese din pădure aproape de sate, unde de multe ori se leagă de cei care tulbură liniştea pădurii. “Eu am auzit-o, spune un cioban din Botfei,(Arad), am auzit-o când îmi mânam oile la stână. Era noapte, dar se vedea de lună ca ziua. La un moment dat, am început să înjur oile, să ţip la ele să meargă mai repede că mă prindea miezul nopţii. Întâi am crezut că-i ecoul vorbelor mele, da’ nu era. Se auzea un glas îmbufnat şi destul de supărat, mi s-a făcut frică şi-am tăcut, apoi n-am mai auzit nimic”.

În satele de la poalele masivului Moma, sfinţii şi fiinţele mistice trăiesc în pace şi bună înţelegere. Fiecare are locul lui bine stabilit şi beneficiază de respectul cuvenit. Cu Vântoasele s-au întâlnit mai toţi sătenii, nu le-au văzut, dar le-au simţit prezenţa, mai cu seamă vara când îşi vedeau tot fânul strâns cu trudă într-o zi, luat pe sus de un vârtej pornit din senin şi răsfirat prin crengile pădurii. Interesant este că nici unul nu pare supărat pe aceste fenomene, oamenii se amuză când povestesc despre cele păţite. Mult mai temători sunt însă când vorbesc despre căpiţele de fân trăsnite. Fulgerele Sfântului Ilie îi fac să-şi aducă aminte de toate păcatele săvârşite şi să ceară ajutorul Bunului Dumnezeu pentru îndreptarea lor.

Comorile Ielelor

De departe însă, cele mai de temut întâmplări sunt legate de comorile din masivul Moma, comori care ar fi aparţinut, se presupune, acestor femei misterioase. Se spune că respectivele comori sunt păzite cu străsnicie de duhurile cetăţilor.

Bătrânii satelor susţin că nu-i bine să cauţi o astfel de comoară pentru că, chiar dacă ai găsi-o, nu vei avea parte de ea deoarece a fost lăsată acolo cu blestem. O bună parte dintre ei ştiu locurile unde s-ar afla ascunse, dar, de teama blestemelor, se feresc până şi să îndemne pe cineva să le caute. Toţi cei care s-au încumetat să se apropie de ele, dacă n-au înnebunit, au murit într-un mod inexplicabil. Povestea lui Ion din Finiş este încă vie în amintirea oamenilor. Ion ştia locul exact unde se află îngropată comoara din vechea cetate. A săpat mai multe săptămâni la rând, a găsit-o, dar nu s-a putut apropia de ea. A trebuit să aştepte până în noaptea în care se spunea că, din locul respectiv, va ieşi o lumină, un fel de flacără albastră. În urma unui ritual pe care-l învăţase şi el de la cineva, în momentul când a ţâşnit flacăra, Ion a aruncat aşternuturile pe care şi le-a adus de acasă peste o grămadă de monede din aur şi argint. Le-a legat cu şapte noduri şi-a plecat înainte de primul cântat al cocoşilor. Însă nu s-a putut bucura de comoară. Chiar de a doua zi, au început să-i moară animalele din ogradă, apoi i s-au îmbolnăvit membrii familiei. Cu toate avertismentele primite, Ion s-a încăpăţânat să păstreze banii. Cei trei copii şi soţia i-au murit rând pe rând, unul după altul, iar când a fost şi el lovit de boală, a dus comoara înapoi, dar a fost prea târziu.

Renumiţii căutătorii de comori din România recunosc faptul că, înainte de a dezgropa un tezaur, cer sprijinul unor persoane cu capacităţi speciale pentru a dezlega blestemul sub care acesta este ţinut. Pe de altă parte, ei susţin că în zona din sud-vestul României există câteva sute de tone de comori ascunse.Tezaurele scoase la lumină până acum în ţara noastră nu reprezintă decât zece la sută din cantitatea de comori ascunse aici din străvechime. Restul de 90 la sută aşteaptă să fie dezgropate.

Lacrimile Lunii

Oamenii locului mai spun că în măruntaiele masivului Moma s-ar afla un puternic filon de zăcământ de argint. Din această cauză, cele mai multe izvoare din această zonă au proprietăţi tămăduitoare. Argintul, spun ei, sunt lacrimile lunii. Depresiunea Beiuşului este bine cunoscută pentru vechile sale centre argintifere. Din miturile şi legendele locului se poate deduce existenţa unor ritualuri şi a unei practici spirituale intense închinate astrului nocturn. Şi astăzi, sătenii, cel puţin cei vârstnici, îşi desfăşoară activităţile din viaţa de zi cu zi aşa cum au învăţat ei pe timpuri, după cum indică fazele Lunii. Pentru ei, lunile pământene nu încep aşa după cum au fost ele fixate în calendar, ci atunci când pe cer apare Luna Nouă. Ştiu, de asemenea, când o să plouă sau când va fi vreme bună. Dacă un corn al Lunii este îndreptat în jos, e semn de vremuială (vreme rea), dacă ambele coarne sunt în sus, e semn de secetă. Când e Crai nou şi secera se desface în două, atunci e bine să te rogi la Lună pentru sănătate, bani sau pedepsirea duşmanilor. În perioada cu Lună Plină nu se fac semănături, deoarece boabele nu se leagă şi nici nunţi nu se fac, pentru că nu durează căsnicia. În schimb, de cum începe Luna Nouă, gospodarii ară pământul chiar în timpul nopţii, pentru că, spun ei, nu cresc buruieni şi se fac recoltele sănătoase, iar vracii satelor îşi culeg plantele de leac ori fac descântece prin păduri. La Luna Nouă, babele satului sfătuiesc fetele de măritat să iasă din casă cu cureaua de la brâu desfăcută, s-o arunce în sus către Lună, apoi să bată cu ea streşina casei zicând: Lună, Lună,/ doamnă bună,/ bun cal ai/ şi frâu n-ai/ să te duci la ursitul meu/ să te duci şi să mi-l aduci/de l-ai găsi dormind în pat/ să-l iei şi să-l vâri sub pat/ şi de sub pat/ să-l dai pe uşă afară/ şi la mine să-l porneşti/prin pădure fără şine/ şi prin sat fără ruşine…

Practici nescrise

Nu există om din satele din jurul Munţilor Moma care să nu fi auzit de strigoi ori care să nu fi avut de-a face cu practicile acestora. Strigoi sunt acei bărbaţi sau femei care pot să ia laptele din ugerul vacilor. După unii, aceşti oameni se transformă în câini ori pisici, pătrund noaptea în grajdurile sătenilor şi, deşi nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo, toţi spun că după o astfel de „vizită”, vaca lor n-a mai avut lapte. Sunt nenumărate relatări despre cei care s-au întâlnit în grajd cu câte un animal de dimensiuni mici, iar după ce au reuşit să-l înţepe cu furca de fier, s-au trezit a doua zi cu vecina ori cu un sătean cu răni pe picioare sau pe braţe. Oamenii spun că vacile al căror lapte a fost „luat”, dacă li se dă drumul, se duc singure la casa strigoiului şi mugesc la poartă.

Printre localnici există şi persoane care ştiu să prevină şi chiar să desfacă vrăjitoria strigoilor. Se spune că, atunci când fată prima dată vaca, o femeie pricepută în astfel de lucruri se dezbracă în pielea goală şi poartă viţelul de trei ori roată în jurul vacii, spunând o rugăciune într-un grai pe care numai ea îl pricepe. Apoi cu un ac, gazda face o gaură în cornul vacii unde pune sare şi tămâie. După acest ritual, animalul nu va mai fi atacat niciodată de strigoi.

În satul Finiş, etnicii maghiari care au ajuns aici abia pe vremea imperiului austro-ungar, s-au trezit şi ei în mijlocul acestor practici. „Noi n-am avut vacă niciodată. Bunicul meu mi-a spus că în vecini trăieşte o strigoaie şi că de câte ori a încercat el să crească câte-o vacă, vecina i-a luat laptele. Ştiu de la bunicul că noi, ungurii, cunoaştem o metodă prin care putem depista oamenii strigoi. Se zice că dacă tai capul primului şarpe care-ţi iese primăvara în cale, îi bagi un căţel de usturoi în gură şi îl coşi pe interiorul pălăriei, când mergi la biserică vezi care-i vrăjitoare. Bunicul zice că în jurul capului acestor oameni se văd coarne şi cu cât coarnele sunt mai mari cu atât sunt mai periculoşi,” povesteşte Fery Egyed.

Potrivit localnicilor, strigoii nu pot muri până nu găsesc pe cineva căruia să-i transmită toate cunoştinţele lor malefice. Bătrână şi bolnavă, vecina lui Fery din Finiş a zăcut, mulţi ani, pe pat fără să poată muri până când a venit la ea o femeie după care vrăjitoarea a trimis vorbă. Imediat după ce a plecat femeia aceea, bătrâna a murit. Practicile şi vrăjitoriile specifice zonei n-au fost scrise niciodată, ele au fost transmise din generaţie în generaţie prin viu grai, au fost moştenite de la vreun membru al familiei ori au fost învăţate de la cineva aflat în pragul morţii.

Oamenii-lup

Povestea lui Graţian-omul lup din satul Izbuc a ajuns deja celebră datorită documentarului lui Thomas Ciulei (producţie 1995

Poveşti similare cu cea a lui Graţian din Izbuc există în multe din satele Codrului Moma.

Bunăoară, se povesteşte că la marginea satului Tărcăiţa, ar fi trăit un om despre care nimeni nu bănuia că se poate transforma în lup. Era un om liniştit, avea gospodăria lui, doar că în nopţile cu lună plină nu prea stătea pe acasă. Îi spunea soţiei că merge să taie nişte lemne din pădure, luat toporul şi dispărea aşa vreo două-trei nopţi. Într-o zi însă, pe când se afla cu nevastă-sa la strâns fânul dintr-un loc mai îndepărtat de sat, a început să se uite şi să tot laude mioarele dintr-o turmă de oi ce păşteau pe o culme de deal. Atâta le-a lăudat până când nevastă-sa s-a enervat şi i-a spus că dacă nu tace pleacă acasă. Atunci omul i-a spus că după ce se duce să taie un par din pădure pentru căpiţa de fân a asigurat-o că n-o să mai scoată o vorbă despre frumoasele mioare. Femeia s-a liniştit, dar gândul ei rămăsese tot la ce-i spusese el despre oile acelea. Şi, cum sta ea aşa şi se uita în direcţia aceea, numai ce vede un lup că se îndreptă spre ele. Ţipă cât o ţinu gura şi alertă ciobanii şi câinii de la stână. Lupul făcu cale-n întoarsă şi femeia se trezi deodată cu fiara lângă ea. Nervos, lupul o apucă cu gura de şorţ şi îl sfâşie cu colţii, apoi dispăru. Nu după mult timp apăru şi soţul din pădure, rupt de oboseală. “Unde-ai fost când te-am strigat, că era să mă rupă toată un lup?”, îi întrebă ea agitată. El îi răspunse calm că n-a auzit-o şi încercând s-o liniştească îi propuse să se odihnească un pic de amiază. Bărbatul adormi buştean, ea, după sperietura trasă, nu putea închide ochii. La un moment dat, cum dormea el aşa cu gura deschisă, numai ce zăreşte între măselele lui nişte zdrenţe din şorţul ei. Atunci, s-a ridicat tiptil şi, după ce a ajuns în pădure, a început să alerge cu sufletul la gură până-n sat povestindu-le rudelor ce s-a întâmplat.

La cei 80 de ani ai săi, Nicolae Florea din Finiş a auzit multe poveşti, dar a şi trăit destule întâmplări inexplicabile. Una care i-a rămas vie în memorie a fost întâlnirea pe care a avut-o cu o femeie-lup. “Cred că-s mai bine de cincizeci de ani de atunci, spune bătrânul. Eu cu Casian şi cu cumnatul meu, Cula Dorii, ne-am băgat ciobanii la oile satului. Plouase mult în primăvara aceea şi-am întârziat cu urcatul oilor. Era cam prin 24 sau 25 mai. După ce-am ieşit cu turma din sat şi cum urcam noi, agale, prin pădure dealul Bujorului spre Glimeiea, pe o vreme mocănească, numai ce vedem cânii c-o iau în faţa turmei şi încep să latre către ceva de toţi se prăpădeau. “Du-te, Niculai, să vezi ce-i acolo,” zice cumnatul către mine. Ba, să margă Casian, că-i mai aproape, zic eu. Se duce Casian. “Aici-i o muiere, mă”, strâgă el către noi. Mai slobod la gură cum era, Casian începe şi-o înjură, că ce aia a măsii caută ea p-acolo, că una că alta. Cula îi aruncă şi el câteva vorbe, dar nu prea multe. Femeia stătea în picioare lipită de un stejar, se uita la noi şi nu scotea o vorbă. Era o femeie slăbuţă, cam la vreo 35-40 de ani, îmbrăcată doar cu o bluză şi poale din cânepă şi era desculţă. Eu m-am uitat la ea şi-am văzut că avea un păr negru aşa ca nişte ţepi pe picioare. Atunci m-am gândit că nu-i lucru curat cu femeia aceea, am chemat câinii şi le-am spus şi ortacilor să-i dăm pace, să merem noi în treaba noastră.

Când o venit noaptea, cam pe la trei, aşa către dimineaţă, ne trezim deodată c-o haită de lupi care ne atacă stâna din mai multe părţi deodată. Întuneric de-ţi băgai degetele-n ochi. Sar câinii, strig eu, strigă Casian, degeaba că nu vedeai nimic. Atacul a fost scurt. La un moment dat îl aud pe Cula venind spre mine tot bombănind. El o dormit, n-a auzit nimic. Ce-ai păţit, mă?, îl întreb. “Mă, m-o trezit un lup. O făcut pipi la mine pe cap,” zice el nervos. Ziua, când ne-am evaluat pagubele, am văzut că lupii atacaseră numai oile lui Casian. De la fiecare proprietar care-i dăduse animalele în grija lui, lupii omorâseră cea mai frumoasă oaie. De ale mele şi ale cumnatului nu s-au atins”.

Furor heroicus

O posibilă explicaţie a acestor poveşti-întâmplări o găsim în scrierile marelui savant român Mircea Eliade. Potrivit acestuia, dacii provin dintr-o confrerie războinică, iniţiatică, de oameni-lupi. Marele specialist în istoria contemporană a religiilor face o asociere între „ceata de feciori” care colindă şi azi uliţele satelor, în perioada sărbătorilor de iarnă, costumaţi în piei şi măşti de lup, cu o posibilă urmă a confreriilor de războinici daci, dar şi cu credinţa puternică a românilor în existenţa pricolicilor, oameni cu cap de lup sau strigoi, cum sunt denumiţi în Bihor. Potrivit savantului român, arta iniţierii militare se făcea într-un cadru magico-religios. Războinicul se transforma în lup prin îmbrăcarea rituală în pielea animalului, operaţie urmată de o schimbare radicală de comportament. „Tânărul nu numai că devenea un războinic feroce şi invincibil, stăpânit de furor heroicus, dar nu mai avea nimic omenesc, adică nu se mai simţea legat de legile şi obiceiurile oamenilor,” spune Eliade.

De altfel, istoricii greci îi descriu pe traco-daci ca fiind „un popor care se consideră nemuritor” şi sunt denumiţi “războinici-lupi”, iar în memoriile consemnate de Herodot, strămoşii românilor practicau iniţieri şamanice, „se transformau în lupi în fiecare an” ori „puteau să aducă ploaia” sau să “împrăştie norii”.

Până cu un sfert de veac în urmă, în satele Hinchiriș și Mierag, localități situate pe versantul nordic al masivului Moma, existau câteva bătrâne văduve care știau un descântec și, cu ajutorul unor copile-fecioare, puteau să aducă ploaia. Marta Lucaciu din satul Hinchiriș este de profesie inginer zootehnist. Ea a fost una dintre fecioarele pe care văduvele le-au folosit într-unul din ritualurile lor de ploaie.

Iată ce povestește: "Cred că aveam vreo 8 sau 10 ani pe atunci. Trei văduve m-au luat deoparte și mi-au cerut ca timp de trei zile să fiu cea mai cuminte fată din sat, să nu înjur, să nu mânii pe nimeni și să nu mă mai joc cu copiii în uliță, pentru că au de gând să-mi încredințeze o misiune foarte importantă. Mi-au atras atenția că nu trebuie să vorbesc cu nimeni despre asta. A patra zi, au venit la mine niște prietene, cam de vârsta mea, și ne-am dus toate în pădure, într-un loc unde numai una dintre ele știa. Aici ne așteptau văduvele cu o găleată de apă și un maldăr de crengi de alun. M-au dezbrăcat în pielea goală, m-au spălat și au început să mă îmbrace cu crengile acelea, rotindu-se în jurul meu și spunând niște cuvinte pe care nu le-am înțeles. Apoi ne-au condus până la marginea satului, le-au spus prietenelor mele să aibă grijă de mine să nu cad, pentru că pășeam greu învelită așa, în crengi, să nu vorbesc cu nimeni și să cânt cu toată nădejdea ce mă învățaseră. Fetele au început să cânte și ele: «Dordoliță liță/ Dă, Doamne-o ploiță/ O ploaie curată/ De la Domnul dată./ Dordoloaie loaie/ Dă, Doamne, o ploaie/ O ploaie curată/ De la Domnul dată». Până la ieșirea din sat, din fiecare casă a ieșit câte cineva cu o găleată de apă, și după ce o arunca peste mine, își făcea semnul crucii spunând: »Dă-ne, Doamne, o ploaie curată». Numai ce-am ieșit noi din sat, că dinspre vârful Dievii au și început să se formeze niște nori, iar până seara se slobozise și ploaia. Atât de mândră am putut fi atunci de mine că n-am să uit asta toată viața”.

MARIANA GAVRILĂ

Site-urile oficiale

Din punct de vedere geografic, Munţii Codru Moma apar ca o masă muntoasă insulară înconjurată de depresiuni. Sunt bine conturaţi, aproape detaşaţi de masa mare a Munţilor Apuseni (Vlădeasa şi Metaliferi) şi au o punte îngustă de legătură cu Munţii Bihorului.

În limitele descrise, Codru Moma ocupă o suprafaţă de circa 1.200 kmp, înălţimea maximă o ating în vârful Pleşu, de 1.112m şi vârful Dievii, de 1.044 m.

Pe site-urile oficiale, cele mai cunoscute locuri din Munţii Codru Moma apar Staţiunea balneară Moneasa (Arad), supranumită şi “Perla Munţilor Apuseni”, cu apele sale termominerale, Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Izbuc ( Bihor), ale cărui ape nu curg continuu, ci izbucnesc periodic din pământ, cetăţile Dezna ( Arad) şi Finiş (Bihor) şi, mai nou, Schitul Huta (Bihor).

Potrivit documentelor scrise, Cetatea Dezna a fost atestată în anul 1318, importanţa cea mai mare înregistrând-o în secolele XVI-XVII, prin 1552 făcând parte din sistemul de apărare a vestului Transilvaniei, mai ales după căderea Ineului în mâna turcilor (1566). De aceea se trece la amplificarea cu noi întăriri, printre care şi bastionul din partea de nord-est, când cetatea poartă oarecum amprenta arhitecturii Renaşterii cu elemente similare cetăţii Şoimoş. Probabil tot atunci s-au adăugat în unele sectoare mai vulnerabile noi rânduri de ziduri paralele, din piatră de stâncă, completate apoi cu piatră de râu şi cărămidă cu mortar foarte rezistent, folosindu-se varul de Agris. Pierdută în 1574 şi recucerită de ardeleni în 1596, cetatea Deznei se găseşte între 1599 şi 1601 în posesia lui Gaspar Kornis, adept al lui Mihai Viteazul, care a uşurat trecerea domnitorului prin această zonă în drum spre Praga. Între 1601 şi 1658, cunoaşte mai mulţi stăpânitori, fiind donată în 1619 de către principele Gavril Bethlen lui Marcu-Cercel Vodă. Cucerită în 1658 din nou de către turci, o dată cu Ineul, cetatea Deznei dispare ca fortificaţie în deceniile următoare, datorită unei explozii probabile. O legendă ne spune că turcii ar fi adunat în cetate un mare număr de fete, destinate haremului unui şef militar.

Neputând scăpa, una din fete, pentru a evita trista soartă ce le aştepta, a reuşit să se furişeze până la depozitul de pulbere, căruia i-a dat foc. Cercetările recente nu exclud un sâmbure de adevăr al acestei legende, întrucât anumite semne fac verosimilă distrugerea cetăţii prin explozie. Până în prezent s-au păstrat trei ziduri mai importante din sectorul bastionului principal de odinioară. La fel se disting urmele celorlalte ziduri, conturul curţii interioare şi fragmente din şanţurile cetăţii. Acum toate aceste poveşti se regăsesc în ultimele trei ziduri care au trenat peste secole.

Potrivit unei legende, Ladislau Nagy de Peretseny (1817) afirmă că denumirea cetăţii derivă din nurnele regelui dac Decebal. Dominând regiunea şi drumul de acces spre inima Munţilor Codru-Moma, cetatea a fost ridicată în centrul unui cnezat românesc”.

Cetatea Finiş a existat înaintea atestării documentare a satului cu acelaşi nume. În 1291, localitatea şi Cetatea erau consemnate ca făcând parte din proprietatea Episcopului din Oradea. Teritoriul a fost locuit de dacii liberi.

Cetatea Finiş este aşezată la hotarul satului (lângă oraşul Beiuş, Bihor), pe vârful unui pisc, cetate din care, din păcate, mai sunt doar ruinele. Adevărat castel feudal, cetatea este o fortificaţie medievală de refugiu şi apărare. Întruneşte toate calităţile de defensivă: vedere, obstacol şi adăpost, fiind accesibilă numai dintr-o parte. Este de remarcat faptul că Mihai Viteazul, în drumul său spre Viena, a poposit în cetatea Finişului timp de două zile.

În lucrarea "Şcolile din Beiuş între 1828-1829", Pavel Constantin aminteşte că "la noiembrie 1599, Mihai Viteazu pune stăpânire pe cetatea Finişului".

Documentele istorice arată rolul important al cetăţii în luptele cu turcii şi în răzmeriţa curuţilor.

Notarul regelui Bela al IV-lea menţionează în cronica "Gesta Hungarorum" că această cetate a fost construită de Menumorut din lemn şi reconstruită din piatră în timpul regelui Bela al IV-lea, imediat după năvălirea tătarilor (1241). Prin poziţia sa strategică, cetatea apăra calea de acces spre 0radea şi părţile de S-V ale Transilvaniei, dar în acelaşi timp centrele argintifere din zona Beiuşului, precum şi minele de fier şi aramă de la Băiţa şi Pietroasa. În timpul domniei lui Bela al IV-lea, în cetate aveau loc consfătuiri între conducătorii maghiari.

Cetatea, azi ruine, e alcătuită dintr-un complex de trei turnuri, unul fiind mai înalt, acesta este vizibil din comună. Zidurile sunt construite din bolovani colţuroşi şi masivi, zidurile sunt 1a 6-9 m unul de altul şi sunt înconjurate de şanţuri de apărare.

Umor de pandemie

• Trimise de Miorita Sateanu 
• 
  
• Un tip – infectat cu coronavirus ajunge la doctor. Doctorul îi spune:
  – Te izolăm într-o cameră și te hrănim cu pizza și clătite.
  – Și mă voi face bine?
  – Nu știu, dar altceva nu intră pe sub ușă!

• Eu nu m-aş panica. La români e tradiție: dacă intră unu’ în încurcătură, toți ceilalți se spală pe mâini.

• Ce vremuri am ajuns să trăim, să ne fie frică și de o clanță…
• Dacă se închid alimentarele, va fi nevoie să mergem la vânat. Habar n-am unde trăiesc chipsurile.
• Ce se știe clar despre coronavirusul Covid-19 și boala dată de el:
  – E posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.
  – Poate să fie mortală dacă o iei… sau nu.
  – Nu afectează mortal tinerii… sau poate.
  – Nu ești contagios după ce te vindeci sau poți să fii timp de o lună.
  – Măștile sunt bune, dar nu prea ajută.
  – Spirtul nu dezinfectează, dar nici nu îngrașă..
  

  

  – Căldura care urmează poate să-l distrugă… sau nu.
  – Poți să fii asimptomatic sau simptomatic.
  – O să existe un vaccin, la un moment dat.
  – O să existe tratament… sau nu… sau poate… sau cine mai știe…
  – O să ieșim din case în 2 luni sau în 7 sau în 9.
  – L-au dat chinezii, americanii, italienii, liliecii sau vreun laborator.
  – Să stăm toți în casă, dar să mergem la servici.
  – Pot să apară încă 1 milion de cazuri sau 100 sau câte or apărea.
  – Sistemul medical o să facă față sau nu.
  – Ratele se amână, dar se măresc.
  – Putem ieși din casă cu un cățel, dar nu cu unul de usturoi.
  – S-a închis la non-stop.
  – Ai, n-ai virus, rămâi în casă.
  Important e că știm totul despre Covid-19. Vă dați seama cum era dacă nu știam nimic clar ???
• 
  
• Am ieșit azi noapte la alergat. A fost frumos, a alergat și Poliția cu mine.
• Închiși în casă înnebunim ? Nu e adevărat ! Chiar vorbeam astăzi cu frigiderul… Dar e un tip rece, de puține cuvinte. Singurul care iubește bârfa e aragazul, dar se încălzește repede și terminăm cu ceartă. Acum vorbesc cu aspiratorul, dar mi se pare că întinde coarda prea mult. Se pare că îmi rămâne doar mașina de spălat, singura care mai învârte ceva…
• La cât de scumpă e amenda pentru ieșirea din casă, expresia „N-am bani nici să trec strada” începe să capete sens.
• Nici Nostradamus nu mai e ce a fost. Să nu zică el nimic de Covid-19 ?
• Ce destin pe acest popor: să i se ieftinească benzina tocmai atunci când nu poate circula !
• În situația actuală, polițiștii pun, în sfârșit, întrebări existențiale: „De unde vii ?”, „Unde te duci ?”.
• Guvernul recomandă: Spălaţi-vă des pe mâini pentru a fi protejaţi de viruşi, pe creier vă spălăm noi, dormiţi liniştiţi !
• Coronavirusul a ajuns într-un spital din România… acolo s-a îmbolnăvit şi a murit.
• La ce viruşi sunt în spitalele din România, Coronavirus îşi cere scuze pentru deranj.
• Virusul ăsta… a început cu cei care mănâncă orez, apoi a trecut la cei cu paste. Credeţi că o dă şi pe mămăligă ?
• Mă opreşte poliţia:
  – Aţi băut ?
  – Da!!! Toată noaptea, cu trei chinezi! Să suflu ?

Semnificatia zilelor din Săptămâna Patimilor

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie aparte.

• DENIA DE LUNI, Biserica ne aduce aminte de simbolistica vânzării Mântuitorului.

Viaţa lui Iosif Luni,

în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, slujba este dedicată vieţii lui Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt cu 30 de arginţi. Istoria din Geneză vine ca o prefaţă la vânzarea lui Hristos de către Iuda, spun teologii. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniţă. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare şi pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinţei lui Hristos asupra păcatelor lumii. Tot în această zi se face pomenirea şi smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru ca nu avea rod.

“E o pildă dată omului, din care trebuie să reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va răsplati, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit, adică nu şi-au trăait viaţa făcând fapte bune”,

• MARŢEA CEA MARE ne pregăteşte pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu

parabola celor zece fecioare. “Citind această pildă transmisă de Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti ne pregătim pentru cea de-a doua venirea a Mântuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie să fim mereu gata să-l întâmpinăm. Să avem candela credinţei aprinsă în suflet şi să dăm dovadă de putere, pentru că numai astfel putem ajunge în Împărăţia veşnică”, Virtutea milosteniei Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă a spus ucenicilor Săi şi această parabolă, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi, mai ales, de milostenie. Pe cinci dintre fecioare le numeşte întelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. “Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu Mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Aici trebuie să subliniem câteva învăţăminte. Cele cinci fecioare care au rămas fără undelemn simbolizează lumea care aleargă după grijile acestei vieţi: ne preocupăm îndeaproape de bani, de ceea ce mâncăm sau de ceea ce bem. Uităm lucrul cel mai important: sufletul. Abia atunci când avem nevoie de Dumnezeu, când ne loveşte necazul, ne dăm seama că uşile ni se închid, la fel ca celor cinci fecioare neînţelepte”,

MIERCUREA SĂPTĂMÂNII SFINTELOR PĂTIMIRI se face pomenirea femeii

păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte. Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosite după înmormântarea Mântuitorului. A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, “aducând mir de mult preţ”. A fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: “Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.

• JOIA PATIMILOR este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din

viaţă Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie, Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. După ce a săvârşit Cina cea de Taină, Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să va iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” Este ziua în care în biserici, în timpul deniei (slujbei de seară) se citesc cele 12 evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. Preoţii le vorbesc credincioşilor despre ultimele zile petrecute de Iisus înainte de Răstignire, despre patimile şi învierea Mântuitorului. Mărturisire tîlharului care a dobândit Raiul Vinerea Mare sau

• VINEREA PATIMILOR este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului. Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari. Este

Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii. Împreună cu Biserica, în sfânta şi marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitotului Iisus Hristos. De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie. “În această zi se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: "Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat”, În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie. Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf. Îngroparea cu trupul şi pogorârea la iad

• SFÂNTA ŞI MAREA SÂMBĂTĂ prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul şi

pogorârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica din stricăciune la viaţa veşnică pe cei din veac adormiţi. Rânduiala Bisericii este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se pomeneşte Învierea.

• DUMINICĂ, ÎNVIEREA LUI IISUS HRISTOS, după ce a luat asupra Sa

păcatele omenirii şi a fost răstignit pe cruce, este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Duminica Paştelui simbolizează biruinţa lui Iisus asupra morţii şi promisiunea vieţii veşnice.

BANCURILE SĂPTĂMÂNII WUHAN

Un set de 10 măști chirurgicale = 100 de lei. 1 litru de pălincă = 33 de lei.
Cred că îmi iau 3 seturi de pălincă și mă spăl pe mâini mai des!

*******
„Masca te protejează de virus, precum îți acoperă tanga fundul”. Proverb
chinezesc!

*******
- Domnule doctor, mă doare rău spatele când mă trezesc dimineața!
- Atunci, treziți-vă după-amiază.
*******

Cred că e prima oară când originalul vine din China și replica de la Milano.

*******
Un oltean iese din spital, unde a auzit că un pacient a fost depistat cu
coronavirus. Se întoarce înapoi în sat și se duce la gardul vecinului să-l întrebe:
- Mă, vecine, tu ai coronavirus?
Stă vecinul și se gândește: dacă-i spun că am, îmi cere să-i dau; dacă-i
spun că n-am, zice că nu-s gospodar... După un timp se hotărăște și răspunde:
- Am, dar numa' puțin mi-o rămas, pe fund.

*******

Guvernul recomandă:
Spălați-vă des pe mâini, pentru a fi protejați de viruși.
Pe creier vă spălăm noi, dormiți liniștiți!

*******
Fac un apel celor care ați plecat cu rafturile de orez și paste. Vedeți că orezul e made în China și pastele made în Italy. Să aveți poftă!

*******

Am vorbit cu un prieten de-al meu care lucrează în China. Mi-a sugerat să nu iau COVID-19, deoarece în septembrie se lansează COVID-20 și cică e mult mai fain! Aștept!

Aleg

Motto:,,Viața este o colecție de alegeri”
(Fer. Vladimir Ghika)




Îl aleg pe Iisus, aleg să fiu a Lui !
Aleg să umblu, arc viu, avântat
să-mi plimb privirea
pe toate ce sunt și-mi încântă
clipei de acum, rotunjirea...
Aleg să mângâi cap de copil
în joc absorbit
să-i înțeleg, cu zânbet cald,
în adânc, taina:
simplu și firesc – înstăpânit
pe lumea ce ESTE
pentru el, miracolul este real
și doar povestea-i poveste...
Aleg să devin iar stăpân
din rob vândut neliniștii,
să trăiesc în amiezi,
și orice prilej de rostire să-l tâlcuiesc
din smerită, curată tăcere...
Aleg să mă bucur că n-am fost
uitat de cei vii,
de darul ce-l am...și,
din zori până-n asfințit sunt îngăduit
alături de voi a trudi...
Aleg să nu râvnesc zi după zi
după vorbele-rai, gesturi de mângâiere,
să știu eu mereu mulțumi
și firesc să-mi fie la greu
răsăritul de zâmbet pe chip
din a inimii floare, adiere...
Aleg să trăiesc, să alerg, să cânt
să mă cuprind cu totul în jertfa LUI
și în a SA Înviere !


Maria-Mirela Filimon

CUGETARE

10 Aprilie 2020

NU pot să plâng, ca Tine Maica îndurerata, cum ai plâns Tu pentru Copilul Tău

Dar pot să mă rog cu evlavie la Fiului Tău si să ÎI mulţumesc pentru sacrificiul făcut pentru noi

NU sţiu să sufăr, ca tine Maică îndurerată, la răstignirea Fiului Tău

Dar ştiu să mă rog şi să cer alinare pentru toate suferinţele OAMNILOR din intreaga lume. Cerul să ne păzească de molima pandemiei şi să fim permanent sub paza Ta Sfântă Fecioare Măria, mama noastră

NU sunt capabilă de recunoştinţă faţă de Tine Maică îndurerată,

Dar pot să ofer compasiunea si adânca mea credinţă faţă de durerea ce Ţi-a cauzat-o răstignirea Fiului Tău

Nu pot să indur suferinţa, ca Tine Maica îndurerata, dar pot să mă rog ca toţi membii familiiilor să găsească puterea neccesară pentru a indura si apoi, timpul să estompeze memoria suferinţei cauzate de cei decedat din cauza pandemiei

Nu pot să opresc firul evenimentelor, nici Tu nu-ai putut Maică indurerată

Dar pot să- ti dovedesc credinţa mea prin rugăciunea pe care o rostesc acum:

Deschide porţile raiului pentru ca toţi a căror suflet se ridică la Cer să fie primiţi in rai de Bunul Dumnezeu, iar Maica Sfanta să-i adopte ca pe copilaşi EI

Dumnezeule Bun si Atotputernic , înţelegător şi iubitor de oameni, inconjoară cu dragoste, sădeşte in sufletele familiilor din care au plecat spre Cer cei decedaţi, multă liniste si pace , alungă tristeţea si incurajează-i pentru a-şi continua viaţa, in speranţa că sufletele lor se vor vindeca de durere.

10 APRILIE 2020

Cugetare

miorita săteanu

Haz de necaz

Selectie propusa de Miorita Sateanu

Viaţă, Poezie, Învăţătură

Selectie propusa de Ecaterina Grecu.

„Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.”
Maxim Gorki

Indemnul Sfântului Ioan Iacob: „astăzi, când s-au înmulţit vicleşugurile în lume şi s-au împuţinat păstorii cei buni, acum, când nu mai găseşti pildă de viaţă curată şi nici povăţuitori sufleteşti, cu cât mai mult trebuie să ne sârguim la citirea Sfintelor cărţi pentru a nu greşi drumul mântuirii”.

O,om

De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorba, vorba ta,

Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curaţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt...cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul sau
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Trăieţti o viaţă...viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!...Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seama.

SCÂNTEI DIN INIMĂ

Versul cel cu patru strune
Îmi aduce mângâiere
Totdeauna când mă aflu
La necaz şi la durere.

Ca din cremene scânteia
Versul la necaz s-aprinde,
– Într-un chip cu totul tainic –
De la inima fierbinte.

Când necazuri sunt mai multe
Şi zăgazuri mai înalte
Versurile – prin minune –
Izvorăsc atunci mai calde!

Fierbinţeala din lăuntru,
De la inimă plecând,
Mă trezesc întotdeauna
Versuri prea duios cântând.

Când durerea mă răpune
Şi puterile se frâng,
În şiraguri nesfârşite
Versurile mele plâng.

Iar când am vreo bucurie
Şi cu duhul mă aprind,
Inima atunci săltează,
Slavoslovii versuind!

Dacă vrei să ştii vreodată
Ce simţea inima mea,
Cetitorule iubite,
De la versuri vei afla!

BUCURIA MAICII DOMNULUI DE SFÂNTA ÎNVIERE

Bucură-te Preacurată
Care ieri te-ai tânguit
Iată Fiul tău cu slavă
Din mormânt a răsărit!

Toată firea prăznuieşte
Învierea lui Hristos,
Toate se îmbracă astăzi
Cu veşmânt prea luminos!

Îngerii şi pământenii
Cântă azi acelaşi grai
Iar Adam şi cu tâlharul
Azi se veselesc în Rai.

Nu mai este astăzi pază
În Edenul cel ceresc,
Uşa stă mereu deschisă
Pentru neamul creştinesc.

Nu se mai socoate Crucea
Ca organ chinuitor;
Ea rămâne „Steagul Slavei”
– Semnul cel biruitor – !

Băutura cea amară
De Hristos s-a îndulcit
Şi „împărăţia morţii”
Pe vecie s-a zdrobit!

Tu fiind mai înainte:
„Maica Sfintelor dureri”
Astăzi eşti: „a Slavei Maică”
Şi „a Sfintei Învieri”!

SPRE ALTE ŢĂRMURI

De câte ori priveam în zare
Simţeam de mic aşa un dor
Să colindez pământ şi mare,
Să fiu departe călător.

Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin
O lume nouă, mai curată,
O viaţă fără de suspin.

S-a dus degrab copilăria
Ca visul cel înşelător
Şi după dânsa bucuria
S-a dus ca pasărea, în zbor.

În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ.

Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Ne dau şi astăzi, ca şi ieri.

Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri
Putea-voi ca să-l nimeresc?

La el nu este nici durere
Nici întristare, nici suspin,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic îi senin

TU EȘTI CALEA

 Iisuse, știm că TU EȘTI CALEA cea luminată, de urmat,
 Deschisă cât cuprinde zarea, pentru toți cei ce-au ascultat
 Învățătura Ta Cerească, minunile care-au făcut
 Credința în Tine să se nască, si Harul Tău Cel Sfînt, văzut.
 Căci orice suferință cruntă, de Ți-ar fi cerut cineva
 Să o alungi cu mâna-Ți Sfîntă, era de-ajuns atingerea
 Sau vorba, spre cel ce arată Credință în puterea Ta.
         Când cel cu fața la pământ, bolnav de lepră
Te-a rugat Să-l vindeci, în Tine crezând, doar l-Ai atins. „Fii curățat!”
 Ai spus. Omul cel suferind, atunci, pe loc, s-a vindecat!
         Când orbul Ți s-a-nfățișat, crezând că va fi ascultat, „Ce vrei să-ți fac?”
Ai întrebat. „Să văd!” a răspuns el smerit. „Vezi!”
Ai răspuns. „Vei fi iertat! Credința ta te-a mântuit!”
Mulțimea Ți s-a închinat, fiindcă vederea i-a venit!
         Pe acel om paralizat, slab și demult zăcând în pat,
 Ce-a fost adus în fața Ta, greu, prin acoperișul spart,
 Cu Harul Tău l-Ai vindecat, spunându-i că va fi iertat. 
Neobosit Ai arătat Învățături spre pocăință,
 Spre-îndepărtare de păcat, apropiere de credință.
        Când Petru, coborât din barcă, striga, de valuri îngrozit,
 Tu i-Ai răspuns, călcând pe apă: „Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”
 Căci orice om fiind de Tine aproape și crezând smerit
 În Sfintele-Ți Puteri Divine, nicicând nu-l Vei lăsa pierit!
        Cu vameșii la masă-Ai stat, ca să-i îndrepti pe calea bună.
 Când fariseii-au întrebat de ce așa, privind cu ură,
 Tu le-Ai răspuns cu-nțelepciune, mirat de neputința lor,
 Că „pentru cei bolnavi pe lume e ajutorul doctorilor”!
         Iubind ființa omenească, la fel, indiferent de stare,
 Putere, avere lumească, nu Te-Ai sfiit să speli picioare,
 Dând legii noi calea firească (și celei vechi o răsturnare),
 Când cei puternici ar fi-n stare pe cei mai slabi să îi slujească, 
Astfel, urmând Căile Tale și-nțelepciunea Ta Cerească.
        Loviți de boli sau duhuri rele, mulți suferinzi Ai vindecat,
Fără de grai, auz, vedere, alții din morți s-au ridicat,
Atinși de-a Ta Sfântă Putere, din Dumnezeu Adevărat.
         Lumina Ta Dumnezeiască, prin bunătate și iubire,
 Ajută omul să pășească pe drumul drept spre mântuire.
         Când oameni răi, duși în păcat, fără vreo vină,
Te-au legat, (După ce Iuda Te-a trădat), nu Te-Ai opus, nu i-Ai certat!
 Ai fost bătut, nu Te-Ai văitat, badjocorit și răstignit,
Tatăl, să-i ierte L-Ai rugat! După ce chinul s-a sfârșit,
 Iar cerul s-a întunecat, mormântul rece Te-a primit,
 Pământul s-a cutremurat și plânsul Maicii Te-a jelit.
 A treia zi Ai înviat și din mormântul ferecat,
 Tu peste moarte ai călcat, apoi, la Cer Te-Ai Înălțat!
 Să nu ne plângem de nevoi! Nimic nu este mai presus
 De ce-a pătimit pentru noi Fiul Lui Dumnezeu, Iisus.
 Să urmăm astăzi Calea Lui, pe care-a vrut să ne îndrepte,
 Să urmăm Calea Binelui, oricât ar fi de multe trepte!
         Putem acum, în loc opriți, plecând genunchiul la-închinare,
Să cerem a fi mântuiți, s-avem în toate vindecare!
Să spunem cu credință tare, îndepărtând orice păcat,
În noaptea Învierii Sale, Credem în EL, E-Adevărat!
                     Iisus HRISTOS A ÎNVIAT!
           Coboară-n inimile noastre, să-avem iubirea și iertarea,
 Și mulțumire pentru toate, alungă plânsetul și jalea,
 Viața să meargă mai departe, pe drumul Tău, căci TU EȘTI CALEA!


 VICTORIA FURCOIU
    07 APRILIE 2020
        MĂRCUȘ

POVESTEA COPIILOR ÎN VACANŢA DE VARĂ

Împreună cu fraţii mei, in fiecare vacanţă de iarnă sau de vară plecam la bunici la la Pişcolt, cu trenul pe linia Oradea- Satu Mare până la gara Resighea .

În gara Resighea, unchiul Jani, fratele tatălui nostru ne aştepta cu carul cu boi. Scârţăitul carului, pasul molcom şi liniştit al boilor care mergeau domol, miscând ritmic din coadă, ne duceau direct în braţele bunicilor nostri : Mămuţa si Tătuţa, spre fericirea noastra, pentru dragostea cu care eram aşteptaţi şi primiţi de către ei


D A !! dar bunicii erau totdeauna puţin ingrijoraţi de expansiunea noastră orăşenească, de faptul că eram necunoscători al bunului mers al gospodăriilor tărăneşti, ingrijoraţi , ca nu cumva să mai tăvălim odată cânepa sau să culegem macul necopt.

Într-o vara după svăpăiala , sbenguiala si jocul din ocolul casei, am căutat puţină umbră şi răcoare,
In fundul grădinii era “fântăna cea buna” unde veneau sătenii după apă bună de băut
Lângă fântâna era un nuc mare rămuros si umbros unde ne mai jucam noi , dar se odihneau si cei care veneau după “apa bună”

Hai şi noi la umbră la un alt fel de joc,

Dar….. trecând prin grădina, am dat de capsulele de mac. A fost deajuns ca unul dintre noi să rupă o capsulă, că intr-o clipă toţi 10 sau chiar 12 copii să năvălim şi să rupem capsulele de mac, care fiind suculente si bune, le-am mâncat cu nesaţ , aproape pe toate care erau in calea noastră

Ne-a venit o moleşeală si o stare de somnolenţă la toţi şi nu am mai ajuns la fântână, șura era mai aproape şi am intrat in șură ne-am intins pe paiele frumos mirositoare -a vară - am adormit urgent toţi nepoţii deodată

Ne-au căutat disperaţi cei din casă, neştiind unde suntem şi neinţelegând de ce este aşa linişte in ocol , au alergat la fântâna speriaţi de gânduri negre , dar nu eram acolo nu ne-au găsit nici la copiii din vecini, nu eram acolo.

Mămuţa, blănda şi smerită şi-a ridicat privirea spre chipul Maicii Domnului si a cerut ajutor. Poate ….in acest moment ne priveşte, dintre miile de stele, tot cu admiraţie si fericire, pe toţi cei care ne-am bucurat de dragostea si dăruirea dânsei.

Bâtrânul câine dădea foarte vioi din coadă şi se tot invârtea pe lânga bunica . Bunica il tot alunga de frică să nu se impiedice de el.
Atunci câinele a fugit, glonţ, spre șură .
A dat vestea locului unde dormeau copii, unul lângă altul ca “sardelele”

Mămuţa s-a speriat tare când ne-a văzut, nu ştia ce s-a întâmplat . Gânduri negre au tulburat-o profund
A strigat după ajutorul vecinilor
Vecinii au sărit urgent in ajutor şi trecând din ograda lor, in ograda bunicilor au văzut dezastrul din rondul in care nici o tufă de mac nu mai avea capsule.

Au dezlegatul misterul somnului nostru.
Au strigat la Mămuţa să aducă lapte.
Cu greu, somnoroşi, am băut o cănuţă de lapte rece , apoi cu greu ne-am revenit
Am invăţat şi am promis că nu vom mai face o asemenea stricăciune-
Am lăsat gospodăria fără mac, pentru cozonacii de Sfântul Crăciun

Clipele copilăriei au trecut, bunicii s-au stins in mila Bunului Dumnezeu, noi ne-am împrăştiat prin toată ţara, dar ne aducem cu drag aminte de vacantele frumoase , petrecute la casa dragilor nostri bunici

INTOCMIT

MIORITA SATEANU

CONSEMNAT LA DOMICILIU

 SPER DIN TOATĂ       CĂ VA FI BINE   

Aştept cu puţină nelinişte in suflet, dar aştept cu toată convingerea ca această stare de urgenţă  prin care suntem consemnaţi la domiciliu se va sfârşi în curând

Deasemenea aştept, ca toate demersurile şi in special măsurile luate de autorităţile statului să aiba efectul dorit pentru protectia , prevenirea şi apărarea cetăţenilor şi a limita extinderea si a mai opri îmbolnăvirea oamenilor şi a pandemiei.

Încrederea mea se bazează pe succesul măsurilor luate, dar şi pe respectarea acestora de către noi toţi cetăţenii României si al lumii întregi.

Vă îndemn să vă implicaţi cu toată convingerea pentru susţinerea şi respectarea măsurilor prevăzute de autorităţile statului

Este foarte greu a suporta starea de urgenţă . Este greu a fi „consemnat la domiciliu” şi aceasta oarecum produce tristeţe, o stare de inactivitate, de inutilitate, o durere pentru că nu poţi să te gospodăreşti cum eşti obişnuit. Deasemnea nu poţi să te intâlneşti cu membrii  familiei, cu prieteni şi cunoştinţe.

Greul ar fi, mult mai trist şi mai dureros să contacteze cineva din familie sau din cunoştinte această infecţie.

Vă îndemn ca să găsiţi pentru copii activităţi ingenioase şi indeletniciri practice, ocupaţionale si jocuri, pentru ca ei să fie, pe lânga lecţii, atraşi spre lucruri plăcute

                                                                                                                                                                                                                     

Bunicilor vă rog să conştientizaţi, marea libertate ce o oferă bătrânețea şi că niciodată nu aţi fost aşa de liberi Aceasta pentru că armata de voluntari vă ajută să vă indeplinească dorinţele si că vă facă aprovizionarea celor necesare în gospodărie.  Găsiţi-vă actvităţi utile şi distractive, care înainte nu erau accesibile.

Sper din toată inima si entuziasmul meu creşte pentru că la sfârşitul acestei stări de urgenţă vom avea posibilitatea să anulăm „consemnul la domiciliu” salariaţii să-şi ocupe locurile de munca, scolarii să intre bucurosi pe poarta unităţilor de învătământ. Să se deschidă instituţiile de cultură, bibliotecile, muzeele, teatrele filarmonica pentru a ne bucura de cea ce ne oferă aceste unităţii.

Speranţa să fie sprijinul nostru în parcurgerea acestei etape de prevenire, respectând cu stricteţe tot cea ce oferă legislaţia în vigoare- cu deviza : spălatului pe mâini şi utilizarea măştilor pentru distanţarea socială si mai ales consemnul la domiciliu

Si toti, din toate colţurile lumii, să fim fericţi ca ne-am vidnecat , că nu am fost bolnavii, că suntem bucuroşi că trăim

Suntem un popor majoritar creştin si este datoria noastră să sperăm şi să promovăm viaţa, apărând valorile umane, copii si familiile noastre

Sperăm ca respectand toate restricţiile, dorinţa noastră să se infăptuiească

INTOCMIT

MIORITA SĂTEANU

Ocolul si grădina bunicilor

Cu nostalgie privesc inapoi la timpuri trecute , timpuri trăite, din care rememorez amintiri, care imi răscolesc sufletul şi care imi forţeaza imaginaţia pentru a reinvia sentimentele pierdute faţă de cei apropiaţii si dragi in mijlocul cărora mi-am petrecut frumoasa mea copilărie.

Dece imi răscoolesc sufletul?

Pentru că imi aduc aminte de casa, tinda, ocolul si grădina bunicilor mei de pe ulita Domhatului.

De ce imi forteaza imaginaţia?,

Pentru că trebuie să-mi reamintesc de chipurile blânde, ochii sfredelitori de mari, glasul molcom si gesturile liniştite, dupa truda câmpului, al bunicilor mei dragi , a lui: Mămuţa si Moşu

Ne intâlneam numai la apusul soarelui cu ei, veneau de pe câmp , adăpau vacile, le duceau in grajd , le asterneau paie curate, iar vacile rumegau linistite

Vine “ciurda” !!!! striga unul dintre nepotii bunicilor- toată ceata de copii fugea pe uliţă să primescă vacile

Era fascinaţia serii , evenimentul important al zilei, pentru că toate vacile işi cunosteau casele şi se opreau in dreptul căputului casei

Intre vacile din ciurdă, oare care este vaca bunicilor?

Oare cum de se opreste, in fiecare seara, vaca bunicilor in drepul “caputului”?

Mie mi se părea tare deşteaptă !

După ce o adăpau, in grajul cu mirosul specific, Mămuţă mulgea vaca venită de la păscut . Avea ugerele mari care atârnau greu, de darul pe care vaca ştia să-l ofere oamenilor de la ţară.

Apoximativ 10 nepoti, aşteptam la uşa grajului , urmăream fiecare mişcare a mâinilor ostenite ale bunicii din timpul mulsului, si cu mare nerăbdare doream să sorbim cu nesaţ, din “şuştarul” cu lapte, lichidul aburind, cu miros imbietor, care ne potolea foamea

Stăteam la rănd, după ce ne inghionteam care să fie primul , stăteam cu cănuţele si pita moale in mână să se umple cănuţele cu laptele proaspăt gustos şi mult aşteptat

Foame fiind potolită, la spălat, in ciubăr, la fântână ,

Bunica ne pregătea de culcare , multumindu-I lui Bunul Dumneazeu pentru darul zilei ce a trecut si cu rugăciunile ”Tatal Nostru” şi “Născătoare de Dumpezeu “ adormeam Bincuvântati de glasul blând al lui Mămuţa

Pe “madraţul” umplut cu paie- paie ce ne imbătau cu mirosul lor proaspăt , ne cufundam in somul cel dulce al visurilor copilăriei, dorind să fim mereu liberi, jucăndu-ne lângă bunici, in paradisul vacanţei de la Piscolt

Ing.Miorita Sateanu

Cetatean de onoare al Municipiului Oradea

Rugaciune

R U G Ă C I N E

Autoare : IOANA PRECUP 

Priveşte Tată cum pământul
Geme sub un ocean de lacrimii
De viruşi şi de păcate
De durere si de patimi

Priveşte pe ai Tăi copii
Cum cer milă şi-ndurare
Cu miile înşiraţi

Pe al veşniciei cale 

Ascultă-ne Tată ruga
Ce se înalţă către stele
Că mutim bolnavi si singuri
Făr- de nici o mângâiere


Iartă greşelile noastre
Şi opreşte pandemia
Ce loveşte-n treaga lume
Ce loveşte-n România


Dă-ne lacrimi de căinţă
Dă-ne Tată înţelepciune
Pentru Fiul tău jertfit
Salvează intreaga lume


Clopotele să vestească
Şi în cer şi pe pământ
Invierea Lui Isus
Şi-cetarea pandemiei
Din mila Ta Tată Sfânt


 Paraschiva Cărbunar, în prefaţa unui  volum, spune despre  Ioana Precup  că poartă filonul sufletesc al neamului din care s-a ridicat, „aducând contribuţii preţioase de mare diversitate în creaţie (poezie, proză, teatru etc.), înţelegând durerile şi bucuriile omeneşti, redându-le prin mijloace de expresie, păstrând nota de originalitate şi autenticitate"

Cainele si Pisica -

 Poveste pentru copii in lectura autoarei- Vitoria Furcoiu

Broscuta optimista

Victoria Furcoiu- 

O bunică din Brașov, de profesie asistent medical, a transformat afinitatea pentru rime și grija pentru nepoți într-o mini-colecție de cărți pentru copii.

 De la o ghicitoare, ea a ajuns la peste 15 cărți de poezii publicate.

In 2017 si 2018 a lansat la Biblioteca Judeteana Bihor mai multe carti pentru copii.

https://www.crisana.ro/stiri/actualitate-2/lansarea-volumelor-semnate-de-victoria-furcoiu-scrieri-pentru-copii-de-la-bunica-160861.html

Volumele cuprinse sub titlul „Scrieri pentru copii de la bunica” conţin tematici diferite, deosebit de valoroase, destinate domeniului educativ şi ocupaţional pentru preşcolari şi şcolari din ciclul primar şi reprezintă: Ghicitori pentru copii, Poveşti nemuritoare în versuri, Poveşti din curtea bunicii, Sfaturi educative, Deprinderi sănătoase şi bune maniere pentru copii şi Alfabetul vesel. La acestea se adaugă şi poeziile din „Învăţăminte pentru suflet”, versuri dedicate celor 10 Porunci, create pentru cultivarea şi practicarea credinţei.

UN GÎND BUN- Victoria Furcoiu

 Peste-ntreaga lume, o grea încercare 

S-a ivit deodată, dar nu din senin, 

Și lovește crâncen, fără de cruțare, 

Cu repeziciune, mari necazuri vin, 

Aducând chiar moarte, disperare, chin.

 Ar fi de prisos să-ntrebăm „de ce?”... ! 

Răspunsu-l găsește cine-și dă silința. 

Mai bine-înțelegem cât mai repede,

 Ca, întâi de toate, să-întărim credința, 

Căci numai de Sus vine biruința. 

Și să ținem minte că în lumea toată, 

Gândirea și viața pot să se-înnoiască,

 Să avem din asta, lecția-nvățată,

 Astfel de necazuri să ne ocolească, 

Lumina din Ceruri să ne ocrotească! 

Tu trimite, Doamne, oameni luminați

 Pe pământ s-aducă iubire și pace 

Fără poluare, ură între frați, 

Să uite războiul și să se împace!

 Un gând bun, speranță, să avem cu toții, 

În fiece seară, când ne-om închina,

 Cu credință vie, fără spaima morții, 

Am putea să spunem, din suflet așa: 

Cu multă speranță, azi în fața Ta, 

Și plecându-mi capul iar îngenunchez,

 Smerit, cu nădejde, 

Te mai rog ceva: 

Să nu mă lași, Doamne, să mă-ngrijorez!

 Orice încercare s-ar ivi pe lume, 

Orice rău ne-ar paște, văzut, nevăzut, 

Duhul Tău cel Sfânt, 

Ține-l lângă mine, 

Credința în Tine să îmi fie scut! 

VICTORIA FURCOIU 

31 Martie 2020 

Mărcuș